Eugen-Cristian Șipoș și-a început mandatul în poziția de consilier județean Cluj, la data de 1 noiembrie 2024 și candidează pentru poziția de Senator, deschizând lista propusă de AUR Cluj-Napoca. Într-un interviu anterior adresat Gazetei de Cluj, Cristian-Eugen Șipoș a vorbit despre provocările întâlnite în cadrul campaniei electorale, precum și despre posibilele viitoare proiecte. De data aceasta, i-am cerut domnului Șipoș punctul de vedere referitor la neajunsurile administrației județene și la viziunea sa asupra remedierii unor probleme des menționate.
- Care sunt prioritățile noului mandat?
C.Ș: Prioritatea mea este să facem bine la cât mai mulți clujeni ,să ajutăm oamenii din zona rurală ,să le înțelegem nevoile și să venim in ajutorul lor. Să încercam să redeschidem târgurile și oboarele pentru că mai sunt doar câteva in județ. Să încercăm prin ceea ce facem să creștem calitatea vieții cetățenilor. (Avem comune în care efectiv lipsește semnalul de telefonie, exemplu: Sânmartin, Valea Ierii). Avem satul Borzești unde copilașii se duc zilnic la școală pe jos 10 km dus întors.
- Care credeți că sunt lacunele în ceea ce privește administrația clujeană?
C.Ș: Cred că se lucrează prea mult la imagine. Este bun și metroul, peste 20 de ani probabil, dar acum ar fi fost bine să rezolvăm trenuri de suprafață ,tramvai, lucruri mult mai ușor de realizat. Da, sună frumos metroul ,dar vedem că s-a cheltuit enorm pe acest proiect și nimeni nu poate să spună o data măcar aproximativă a termenului de finalizare a lucrărilor (când o să mergem cu metroul).
- Insuficiența transportului în comun intrajudețean a fost un subiect abordat anterior. Cum vă propuneți să vă adresați problemei, în calitate de consilier județean?
C.Ș: Să identificăm nevoile cetățenilor și să le corelăm corect cu necesitățile transportatorilor ,amintesc aici că Fany sau Alis au ajuns să oprească aproape clandestin în stațiile RATUC.
- Ați menționat anterior că doriți sa îmbunătățiți latura sportiva a Clujului. Cum plănuiți să faceți acest lucru?
C.Ș: Vreau să se bugeteze în primul rând performanța. Boxerii de la CSM nu au nici azi o sală de antrenament corespunzătoare, stau pe undeva în chirie. Sala Polivalenta și Stadionul CLUJ Arena ar trebui să servească în primul rand sportivii. Sala de sport de la Liceul Coșbuc este închisă de ani buni ,cum fac elevii sport fara să aibe o sală ?
- Cluj-Napoca este într-adevar un oras cu un nivel ridicat de digitalizare, dar vecinii de la sat nu au parte de aceleasi beneficii. Se are în vedere “upgradarea” din punct de vedere tehnologic și a comunelor alaturate?
C.Ș: Aici cred că ar trebui stabilit cu fiecare furnizor de telefonie ( Orange,Vodafone ,Digi,) să avem în fiecare localitate internet ,pentru ca accesul la informație pt locuitori și în special elevi să fie ca și la oraș.
- În Cluj-Napoca este pusă problema câinilor fără stăpân, iar în comunele alăturate, situația este mai scapătă de sub control. Se are în vedere acest lucru, se iau masuri in aceasta privință?
C.Ș: Avem în vedere inițierea mai multor acțiuni de sterilizare care să cuprindă și comunele alăturate, încercăm să ținem situația sub control.
- În calitate de posibil senator, ce proiecte de legi va propuneți să inițiați?
C.Ș: Redeschiderea tuturor târgurilor și oboarelor care au fost închise în pandemie, pentru că AUR sprijină afacerile locale și dezvoltarea tuturor micilor afaceri locale ( întreprinzători locali).