coral

O scoală din Cluj, reabilitată din fonduri europene, este echipată ca la carte pentru începerea noului an. Școala “Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca este o școală gimnazială de cartier, modernizată din fonduri europene, în care copiii învață în condiții civilizate, ca în Occident.

coral

Şcoli de stat ca la privat. În România se poate şi aşa. Dovadă este Şcoala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Cluj, unde conducerea instituţiei împreună cu autorităţile locale au adus şcoala în secolul 21 după ce au câştigat un proiect european de 4 milioane de euro.

Aici, cei peste 1.550 de elevi pot să înceapă luni cursurile fără griji. De la plexiglasuri montate, bănci distanţate şi circuite stabilite, totul a fost făcut ca la carte din timp. Nici curtea şcolii nu a fost neglijată. Pentru ca elevii să nu uite să păstreze distanţa în pauze, profesorii au pictat pe asfalt buline colorate la un metru şi jumătate una de cealaltă. De luni, elevii care vor începe aici şcoala se vor folosi de device-uri smart, table interactive şi dotări de ultimă generaţie.

Paula Balica, director şcoală: „Aici suntem într-o clasă de primar, unde am montat panourile de plexiglas sub această formă. Distanţa dintre copii este de un metru jumatate. Pentru copiii care se află în zona de risc, am montat şi cameră HD, microfon, avem tablă intreractivă, tablă albă, astfel încât să putem asigura accesul la informaţie şi acestor copii. Clasele V, VI, VII merg în sistem hibrid, jumătate la şcoală, jumătate acasă. Clasele primare şi clasele a VIII-a funcţioneză după un program normal. Noi avem în fiecare sală table interactive, calculatoare, avem un sistem audio centralizat, noi putem face anunţuri şi toată şcoala, toţi copiii aud în acelaşi timp. Dotările şi la toalete şi pe holuri sunt toate cu senzori. ”

Loredana Rodina, profesor învăţământ primar: „Comunicarea între noi şi elevi este foarte uşoară, copiii pot să participe interactiv chiar dacă sunt acasă, pentru că în momentul în care eu sau colegii mei le partajăm ecranul nostru, ei pot să lucreze şi să apară în timp real astfel încât toată clasa de elevi să poată să vizualizeze ceea ce a scris un alt coleg.

Ovidiu Câmpean, managerul de proiect din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, spune că şcoala a devenit etalon la nivel european, fiind premiată la Bruxelles, la sfârşitul anului trecut, pentru eficienţa energetică. ”Există o centrală montată tot pe fonduri, care presupunea înlocuirea complet a aerului viciat din sală cu aer proaspăt”, a explicat Câmpean.

coral