coral

La dataPolițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Turda au efectuat un semnal de oprire unui conducător auto care se deplasa pe strada Calea Victoriei, din municipiul Turda.

coral

Deoarece acesta nu a respectat semnalul polițiștilor, s-a procedat la urmărirea autoturismului, fiind ulterior blocat în trafic. 

A fost identificat conducătorul auto, fiind vorba despre un tânăr de 27 de ani, din municipiul Turda.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că plăcuțele cu numărul de înmatriculare erau retrase, iar cele montate pe autoturism ar fi fost aplicate în mod nelegal.

Totodată, bărbatul ar fi prezentat documente false.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducere unui vehicul neînmatriculat, falsul material în înscrisuri oficiale și uz de de fals, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru neoprirea la semnalul polițistilor, fiindu-i reținut permisul de conducere.

coral