coral

Florin Mihai Racasan, reputat doctor de la Spitalul de Recuperare Cluj, prins în flagrant în timp ce lua o șpagă de 700 de euro, a obțiunut clemență din partea magistraților clujeni, Curtea de Apel Cluj lasându-l liber să își exercite profesia de medic, însă doar în mediul privat, și nu în cel public.

coral

Acesta contestase încheierea Tribunalului Cluj, prin care era prelungită măsura controlului judiciar iar judecătorii instanței de control judiciar au decis să ii permită să lucreze în continuare, însă numai la clinica, nu și la Spitalul de Recuperare Cluj.

"Admite contestatia formulată de inculpatul R. M. F., împotriva Încheierii penale nr. 10/J/2020 din 27.01.2020, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosarul cu nr. 3361/117/2019/a2 al aceleiaşi instanţe, pe care o modifică în parte doar în ceea ce priveşte conţinutul obligaţiei din cuprinsul măsurii preventive a controlului judiciar, instituită potrivit art. 215 alin. 2 lit. e) C.proc.pen., şi soluţionând cauza: În baza art. 215 alin. 2 lit. e) C.proc.pen., impune inculpatului ca, pe durata controlului judiciar, să nu exercite profesia de medic în cadrul sistemului public de sănătate (cu excepţia sistemului privat de sănătate – unităţi spitaliceşti private).", se arată în închierea judecătorilor clujeni.

Înainte de izbucnirea scandalului, medicul Florin Mihai Racasan, de specializare Medic Medic Primar in Ortopedie Si Traumatologie, lucra atât la Spitalul de Recuperare Cluj, cât și la clinica SC Almedica SRL, firmă care în ultimii ani a cunoscut o cifră de afaceri constantă însă a operat doar pe pierdere. 

Medicul clujean a fost prins în flagrant în timp ce lua o șpagă de 700 de euro, fiind reținut pe loc. Managerul Spitalului de Recuperare din Cluj, Sanda Patrichi, a declarat la momentul reținerii, că evenimentele s-au întâmplat în interiorul spitalului și că ea nu știa dinainte de "obiceiurile bănoase" ale medicului Răcășan Florin Mihai.
"Nu am știut nimic despre toate acestea. Flagrantul prin care l-au prins a avut loc în spital. Așa am aflat și eu de mita respectivă. Doresc să precizez că poziția Spitalului de Recuperare Cluj este una de toleranță zero față de astfel de medici și astfel de practici", a declarat Sanda Patrichi.

coral