coral

Sorina Pintea, fostul ministru al sănătății în guvernul PSD-ALDE și manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare, şi-a retras demisia din postul deţinut în unitatea medicală, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Amalia Babici Man.

coral

Sorina Pintea își dăduse demisa după ce a fost acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În prezent, ea este cercetată sub control judiciar.

„Sorina Pintea şi-a depus demisia pe 2 martie şi a fost înregistrată pe 5 martie la Consiliul Judeţean Maramureş. Demisia este un act unilateral, iar demisia unui şef sau al unui manager îşi face efectul după 30 de zile din momentul înregistrării. În tot acest timp, Sorina Pintea a fost manager al SJU Baia Mare pentru că nicio instanţă nu i-a interzis să-şi exercite funcţia. Ea s-a aflat în concediu medical în această perioadă, timp în care a fost înlocuită de directorul medical Vasile Pop. Înainte ca acele 30 de zile de preaviz să expire, Sorin Pintea a transmis o informare către CJ Maramureş, anunţând că renunţă la demisie. CJ a luat act de acest nou document, trimiţându-l spre informare SJU. Sorina Pintea ocupă acest post prin concurs pe perioadă determinată care expiră în toamna acestui an, urmând a fi organizat un nou concurs pentru postul de manager”, a precizat Amalia Babici Man.

coral