coral

Bugetul pentru anul 2019 a fost publicat, fără consultări prealabile, ceea ce a determinat o serie de nemulțumiri în rândul diverselor ministere. Dincolo de aceste aspecte, problemele cu care se confruntă angajații din penitenciare au fost semnalate în repetate rânduri, fără a înregistra rezultatele scontate.

coral

În acest context, în data de 7 februarie 2019, începând cu ora 09.00, ofițeri și agenți de poliție și penitenciare alături de rezerviști militari vor protesta în fața sediului Ministerului Administrației și Internelor și, începând cu ora 12.00, la sediul Ministerului Justiției. 

Motivele sunt bine cunoscute: aceștia protestează împotriva inechităților salariale și a discriminării pensionarilor militari. În data de 8 februarie 2019, începând cu ora 08.30, protestul continuă la Parlament.

Astfel, după cum informează reprezentanții acestor structuri, salariile personalului din domeniul apărării, a ordinii publice și siguranței naționale au fost, pur și simplu, înghețate. De altfel, pensiile militare au fost reduse cu peste 30%, iar fondurile alocate îmbunătățirii condițiilor de lucru pentru angajații din sectorul de apărare și ordine publică, au fost în mod constant reduse.

"Pentru personalul în activitate din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională alocațiile bugetare aferente îmbunătățirii condițiilor de lucru și asigurării dotărilor și logisticii s-au redus continuu, pentru personalul din penitenciare acestea fiind de 3 ori mai mici în 2019 față de 2017 în pofida faptului că bugetul instituțilei a avut un trend crescător.

La acțiunile de protest organizate de către Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, Federația Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor și Forumul Structurilor Asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională sunt invitați să participe toți angajații și rezerviștii din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Cerem, așadar, condiții de lucru mai bune și o salarizare echitabilă pentru personalul în activitate și încetarea discriminării pensionarilor militari.

În cazul în care guvernanții nu vor răspunde pozitiv solicitărilor noastre acțiunile de protest vor continua pe termen nelimitat”, se arată în comunicatul oficial care prevede și calendarul protestelor. 

Sursa: ziardecluj.ro

coral