coral

Alexandra Oană, consilier local USR, a postat o imagine pe Facebook cu mâna surorii sale care este medic ATI, de un an pe secțiile COVID-19. Pielea era descumată de la dezinfectanți și mănuși.

coral

Cu toate că medicii de la ATI trec printr-un chin continuu și abia își văd familiile, ei continuă să lucreze cu pacienții infectați în spital. Primele luni de pandemie au fost epuizante, dar, ulterior, programul infernal pe care și l-a format a devenit o obișnuință:

„Cred că m-am văzut cu sora mea de 5 ori anul trecut. De îmbrățișat nu ne-am putut îmbrățișa niciodată. E medic ATI și încă de la începtul pandemiei a lucrat pe secție Covid.

Au fost săptămâni în șir în care îmi spunea că stă toată ziua la spital. Că ajunge acasă doar ca să doarmă și să își schimbe hainele. Au fost luni în care și-a petrecut în spital aproape toate sâmbetele și duminicile. Desigur că a lucrat de sărbători. Sau că a fost chemată înapoi pe secție în zilele libere. Spunea că se simte epuizată după primele luni. Acum nu mai spune nimic despre asta”, a scris Alexandra Oană.

Consilierul local Alexandra Oană este uimită de rezistența pe care o are sora sa și ceilalți medici de la ATI, care indiferent de cum se simt, au grijă de pacienții lor.

„Zilele trecute mi-a trimis poza asta pe whatsapp. Așa arată mâinile medicilor de la mănușile pe care le poartă non stop și de la tonele de dezinfectant pe care le folosesc zilnic.

Nu pot să îmi imaginez cum e ca viața ta să arate așa de un an de zile. Și să continui să îți faci treaba. Să mergi la spital și să ai grijă de pacienți, indiferent de cum te simți și de cât ești de obosit sau stresat. Pentru că știi că tu ești cel care are grijă de alții. Oare de medicii noștri cine are grijă?”, a adăugat Alexandra Oană, consilier local.

coral