coral

Cancerul este în mod cert una dintre cele mai dificile boli ale acestui secol, deoarece diagnosticarea acesteia se face cu o oarecare greutate, iar evoluția este destul de rapidă, drept pentru care este nevoie de tratament rapid în vederea stopăriievoluției bolii. Un caz particular, cancerul de sân are o pondere din ce în ce mai ridicată, din punct de vedere al instalării bolii, iar implicațiile acesteia sunt atât de ordin fizic cât și emoțional.

Deși în mod uzual s-ar putea crede că această boală apare doar în cazul femeilor, în realitate, într-un număr mai mic de pacienți ce e drept, cancerul de sân afectează și bărbații. Cu toate acestea, numărul mai mare de persoane ce suferă din cauza cancerului de sân sunt femeile, acest tip de cancer având cea mai mare răspândire. Cancerul de sân reprezintă de fapt manifestarea creșterii numărului de celule din sân, peste limita admisă, fapt ce constituie o anomalie.

Cancerul de sân – cauze și apariție

Apariția cancerului la sân în general nu este precedată de un semnal anume. Putem vorbi despre un cumul de factori care ne-ar putea conduce cu gândul la o potențială problemă, sau putem identifica anumite aspecte ale sânilor care ne-ar putea trimite la medic, în vederea efectuării unui control. Iată care sunt aceste simptome:

Apariția unor noduli sau ganglioni, dureroși sau nedureroși, în zona sânilor. Acest lucru se poate verifica prin examinarea periodică a sânilor, prin ridicarea mâinii aferente sânului verificat, și palparea acestuia cu mâna liberă. Orice protuberanță apărută în timp ar trebui verificată, tocmai pentru a exclude posibilitatea unui cancer de sân.

Apariția unor pete la nivelul pielii, înroșirea acestora, sau chiar modificări ale culorii pielii sânului. Aceste aspecte nu ar trebui trecute cu vederea. Deși în mod uzual femeile trec mai ușor peste rezultatele unor examinări proprii, în speranța că problemele se vor estompa sau vor trece, aceste probleme ar trebui să ridice mari semne de întrebare, mai ale prin prisma incidenței apariției cancerului în atât de multe cazuri.

Apariția unor modificări în ceea ce privește forma sânului sau a mameloanelor, ușoare deformări. Fără doar și poate, în astfel de cazuri se impune vizita le medic, în vederea examinării clinice și atribuirii unui diagnostic corect.

Cancerul de sân – Factori de risc

– Genetica și ereditatea reprezintă un factor de risc asociat bolii. Acest lucru înseamnă că dacă de-a lungul arborelui genealogic cancerul de sân a fost prezent, există posibilitatea ca pacientul să dezvolte și el boala.

– Vârsta reprezintă un alt factor de risc, fiind știut faptul că vârsta înaintată favorizează apariția cancerului.

– Desigur, sexul pacientului reprezintă un aspect important, deoarece așa cum am menționat, există o predispoziție majoră a femeilor în a prezenta cancer de sân.

Tratamentul cancerului de sân

Pentru a stopa evoluția bolii și pentru a combate multiplicarea haotică a celulelor, tratamentul ia în considerare stadiul bolii, gradul, starea de sănătate a pacientului, dimensiunea tumorii canceroase și gradul de sensibilitate a tulpinii, ca răspuns la anumite medicamente. Chirurgia modernă reușește astăzi să înlăture anumite tumori, sau chiar să elimine sânul afectat (dacă sunt afectați ambii sâni, vorbim despre o operație cancer de sân bilaterală), astfel încât sănătatea pacienților ce suferă de cancer de sân să poată fi restabilită. Chiar in cazul extirparii totale (masectomie) se pot efectua operatii de chirurgie estetica si reparatorie de reconstructie a sanului.

 

coral

coral