coral

Cu ocazia sărbătorilor de Paște, World Vision România face apel la clujeni să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit către programul Pâine și Mâine al fundației. Organizația vrea să ofere 19.000 de mese calde și 19.380 de ore remediale în următorul an școlar pentru încă 100 de copii de la sate, pe lângă cei 1.400 care se află deja în program. Dintre acești copii, 50 sunt din Băișoara, județul Cluj.

Unul dintre cei 100 de copii pe care fundația World Vision România vrea să-i includă şi să-i sprijine în programul Pâine și Mâine este Marinică. Băiețelul de șapte ani locuiește cu bunica sa, în munții Apuseni, la 20 de kilometri de primul drum asfaltat. Băiatul a venit pe lume când mama sa, Paula, avea doar 16 ani și era la liceu. Din ziua în care a venit pe lume, adolescenta l-a încredițat bunicii materne. Din acel moment, bunica a împărțit toată dragostea și puterea ei în două: pentru fată și Marinică.

Marinica

Marinica

coral

Mama băiețelului a rămas în tot acest timp la Cluj, unde a reușit să termine liceul și să se angajeze ca barman. Așa, mămica reușește, săptămânal, să îi trimită bani bunicii pentru ce are nevoie Marinică: haine, încălțăminte, rechizite și altele. În weekenduri sau când vin sărbătorile, se găsesc toți trei în oraș. De trei ani, bunica străbate zilnic pădurea de mână cu băiețelul care acum e în clasa I. După ce termină orele, Marinică se îndreaptă către pensiunea mare și frumoasă, unde bunica lui face curățenie. Temele pentru școală și le face în leavingul de la parter, un spațiu mult mai mare și mai luminos față de căsuța lui din munți.  Când se face întuneric, bunica și băiețelul urcă din nou către căsuța lor înconjurată de copaci cât vezi cu ochii. Acolo îi așteaptă Tomiță, motanul care doarme alături de Marinică.

În pofida greutăților, băiețelul își dorește să devină cântăreț, dar, de asemenea, are înclinație și către meșteșugărit.

Mai puțin de unu din trei cetățeni redirecționează 3.5% către o fundație

Procentul cetățenilor care redirecționează 3.5% din impozitul pe venit a scăzut din 2017 până în 2020. Asta, deși procesul a fost digitalizat, explică fundația World Vision România în baza ultimelor date furnizate de ANAF și prelucrate de către Asociația pentru Relații Comunitare (ARC). Concret, dacă în 2017 au redirecționat 30% dintre cetățenii contribuabili, în 2020 au făcut-o 29%, conform acelorași date.

Strangem minute

Strangem minute

În prezent, pentru a redirecționa 3.5% din impozitul pe venit pentru educația copiilor de la sate din Programul Pâine și Mâine al fundației World Vision România durează doar un minut. Tot ce trebuie să faci este să intri pe site-ul organizației și să completezi formularul online: https://bit.ly/42jqLnA

După ce ai completat formularul, îl va primi automat pe email si fundatia se va ocupa de depunerea formularului prin Spațiul Privat Virtual (SPV). Nu mai trebuie să-l printezi și să mergi la ANAF pentru a-l depune.

Ce înseamnă 3.200 de donatori de minute pentru Otto și ceilalți copii de la sate

World Vision România oferă prin, Pâine și Mâine, copiilor de la sate, din clasele P-IV, un program zilnic de after-school cu masă caldă și două ore de ajutor pentru teme. Programul, derulat din 2016, are în grijă 1400 de copii din mediile cele mai vulnerabile.

„Ne dorim să oferim șansa la educație de calitate și dezvoltare pentru încă 100 de copii din comunități marginalizate din județele Cluj și Ialomița. Pentru a realiza acest obiectiv, avem nevoie de 3.200 de oameni care să doneze un minut din timpul lor pentru a redirecționa 3.5% din impozitul pe venit către organizația noastră aici: https://bit.ly/42jqLnA. În caz contrar, banii vor ajunge înapoi la stat. Potrivit studiilor World Vision România, unul din patru copii de la sate nu are un adult acasă care să-l poată ajuta la teme, iar doi din zece copii nu primesc suficientă hrană”, a declarat Mihaela Nabăr, director-executiv World Vision România.

Rezultatele programului Pâine și Mâine

Organizația World Vision România precizează că în comunitățile unde elevii au beneficiat de masă caldă, prezența școlară a crescut în mediile dezavantajate chiar și cu peste 40%. Astfel, jumătate dintre școlile din program au ajuns să aibă o prezență de 99% a copiilor, iar o treime de 100%. În același timp, rapoartele programului Pâine și Mâine arată că 85% dintre elevi au înregistrat progres la școală, inclusiv la Matematică și Română, având calificative de “Bine” și “Foarte Bine”.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România a ajutat peste 500.000 de copii și adulți, din aproape 500 de comunități situate în 18 județe. Detalii la www.woldvision.ro și http://fb.com/WorldVisionRomania

 

coral