Primarul Emil Boc a declarat în această dimineață la Realitatea FM că proiectele cu finanțare din fonduri europene, ce vizează investițiile municipalității în următorii ani, sunt o compensare a faptului că și în 2019 bugetul orașului va avea de suferit prin nealocarea cotelor defalcate. În cadrul Emisiunii Dimineți în realitate, edilul a afirmat totdată că bugetul municipiului are nevoie de foarte mulți bani pentru exproprieri.

"Toate departamentele primăriei s-au mobilizat pentru a pregăti din punct de vedere tehnic depunerea proiectelor. Am reușit să avem în acest moment proiecte semante în valoare de aproximativ 109 milioane de euro dacă nu greșesc și mai sunt, tot cam de 110 milioane de euro, proiecte care au fost depuse și sunt în evaluare urmând ca să semnăm contractele în perioada următoare. Pe lângă acestea mai sunt așa cum am mai spus două proiecte care urmează să fie depuse, e vorba de strada Kogălniceanu și de modernizarea depoului de tramvaie. Prin aceste proiecte reușim să  completăm partea pe care o pierdem la bugetul municipiului pe partea de investiții. Gândiți-vă că pierdem 28 de milioane de euro anual. Să dea Dumnezeu să nu pierdem și anul acesta dar nu am nicio veste de la Guvern. Nici că da nici că ba. Acum avem nevoie mai mult ca niciodată de banii aceștia pentru că intrăm în perioada exproprierilor. Pentru exproprierile la Bună Ziua ne trebuie câteva milioane de euro. Pentru exproprierile la strada Mărginașă, pentru lărgirea la Moților ne trebuie câteva zeci sute de mii de euro, aproape un milion de euro nu am exact datele. Vom ști când le vom avea. Pentru a expropria terenurile de La Terenuri din Mănăștur, pentru a face parcul acolo, ne trebuie bănuți. Pentru a expropria zona Moș Ion Roată pentru a face drumul de acces la cimitir ne trebuie bănuți. Pentru a face strada Soporului care să deservească viitorul cartier ne trebuie bănuți pentru exproprieri. Pentru a face parcurile din Bună Ziua și din Zorilor pe care intenționăm să le facem ne trebuie bani. Parcul Est care este iarăși un proiect major al primăriei ne trebuie foarte mulți bani pentru exproprieri. Ca să nu mai vorbim că ne trebuie bani pentru ceea ce înseamnă construcție de locuințe sociale în formele pe care legea ni le permite. Fie așa cum am făcut anul trecut, am construit locuințe sociale, fie închirierea sau cumpărarea de pe piață , fie susținerea programului de subvenționare a chiriilor. Am dat doar câteva exemple ca să nu mai vorbim de pasajul Tăietura Turcului, pasajul din Mărăști care sunt lucrări costisitoare sau avansarea banilor pentru ceea ce înseamnă Centura Metropolitană, pentru realizarea studiilor pregătitoare sau a trenului metropolitan și a metroului. Deci avem o grămadă de foarte multe cheltuieli și în această perspectivă bugetul anului 2019 va fi extrem, extrem de dificil. La partea cu fondurile europene, aceste sute de milioane de euro aduși la primărie ne ajută să modernizăm Clujul cu bani care vin de la UE și să putem salva o parte din pierderile pe care le suferim noi de la bugetul local prin nealocarea cotelor defalcate", a declarat Emil Boc la Realitatea FM, citat de infocluj.eu