În data de 26 iunie, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au efectuat patru percheziții domiciliare pe raza comunelor Săndulești, Aiton, Tureni și Iara, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea unor furturi de combustibil.
În urma perchezițiilor, un autoturism care ar fi fost folosit la comiterea furturilor a fost indisponibilizat. De asemenea, au fost identificate și ridicate recipiente de depozitare a combustibilului, furtunuri și 200 de litri de motorină.
Conform probatoriului administrat, persoanele vizate ar fi sustras motorină din autocamioane ce erau parcate pe raza localităților Mihai Viteazu, Tureni, Copăceni și Moldovenești.
În continuare se fac investigații pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale.