Aproape 7.000 de studenţi ai Universității Babeș-Bolyai și-au evaluat, în ultima lună, profesorii și cursurile pe care aceștia le-au predat în primul semestru al anului universitar 2018-2019, numărul acestora fiind cu 40% mai mare decât cel al studenţilor care s-au pronunţat anul trecut cu privire la cursurile şi profesorii lor.
Totodată, în acest an a crescut și numărul cadrelor didactice evaluate, ajungând la 2136, cu aproape 10% mai mare decât în primul semestru al anului universitar trecut, în timp ce numărul disciplinelor evaluate a crescut cu 18%, ajungând la 3282.
Evaluarea cadrelor didactice și a cursurilor de către studenți se înscrie în strategia Universității Babeș-Bolyai de a se adapta permanent atât la cerințele pieței, cât și la cerințele și așteptările studenților, care sunt foarte importante în stabilirea dinamicii cursurilor, a interacțiunii între profesori și studenți, dar și a cursurilor și tehnicilor noi de predare.
Prin intermediul chestionarelor completate online, studenţii s-au pronunţat cu privire la claritatea, noutatea şi calitatea cursurilor, dar şi cu privire la prestaţia profesorilor care le-au predat.
Evaluările realizate de către studenți sunt anonime, iar rezultatele lor nu devin vizibile decât după încheierea sesiunilor de examene și restanțe.