Danezii au avut o posesie superioară a mingii şi cele mai multe ocazii, Christian Eriksen fiind cel care a dirijat jocul de la mijlocul terenului, dar nu au reuşit să le transforme în gol în cea de-a treia remiză a lor din acest turneu.

Site-ul oficial UEFA dă Danemarca pe locul secund în grupă, locul trei fiind ocupat de Slovenia, la egalitate perfectă, inclusiv la criteriul fair play, departajarea fiind făcută în baza clasamentului alcătuit după performanţele din preliminarii.

Serbia s-a apărat cu fermitate pentru perioade lungi de timp, dar nu a putut oferi ocazii atacantului veteran Aleksandar Mitrovic, care a cerut fără succes un penalty de mai multe ori. Serbia s-a clasat pe locul patru în grupă, cu două puncte din două remize şi o înfrângere, în faţa Angliei, câştigătoarea neconvingătoare a grupei C.

Ambele echipe au avut goluri anulate, Danemarca pentru un corner la care mingea a ieşit din joc, iar Serbia pentru offside.

Danemarca va întâlni în optimile de finală reprezentativa ţării gazdă, sâmbătă, 29 iunie, de la ora 22:00.