coral

De Ziua Mondială a Justiției Sociale, europarlamentarul român, Daniel Buda, a transmis un mesaj pe pagina sa oficială de Facebook, prin care amintește că dezvoltarea socială vizează justiția socială, solidaritatea, armonia și egalitatea în interiorul și între țări.

coral

Mai mult, valorile fundamentale ale tuturor societăților sunt justiția socială, egalitatea și echitatea.

„Pentru a realiza „o societate pentru toți”, cu toții trebuie să ne luăm angajamentul de a crea un cadru de acțiune pentru promovarea justiției sociale la nivel național, regional și internațional. Trebuie să fie responsabilitatea privigeliaților să ne asigurăm că putem crea o lume dreaptă, în care justiția este o normă. Nu sunt puțini cei care vor să știrbească aceste principii, iar ultimul an ne-a arătat asta în cel mai dur mod, siguranța și drepturile egale ale cetățenilor europeni fiind sub amenințarea crizelor în mai multe domenii cu impact direct asupra vieții noastre”, a scris Daniel Buda.

Europarlamentarul român a amintit că așteptările cetățenilor au crescut, iar UE trebuie să țină cont de nevoile cetățenilor și de viziunea lor cu privire la felul în care vom lăsa generațiilor viitoare o societate dreaptă accesibilă tuturor, nu doar unora.

„Pentru a oferi drepturi noi și eficace pentru cetățeni, UE a instituit în noiembrie 2017 Pilonul european al drepturilor sociale, ce reafirmă angajamentul UE de a asigura condiții de viață și de muncă mai bune pe teritoriul Uniunii. UE sprijină în mod constant statele membre prin acte legislative, fonduri și instrumente pentru o mai bună coordonare a politicilor naționale, pentru ocuparea forței de muncă, îmbunătățirea condițiilor de viață, asigurarea unei protecții sociale adecvate și pentru combaterea excluziunii sociale. În această zi și în oricare alta vă îndemn să promovăm și să susținem oportunități echitabile în accesarea drepturilor sociale”, a conchis Daniel Buda.

coral