Doi cercetători în digitalizare și securitate cibernetică explică, într-o a naliză publicată pe Contributors.ro , de ce România este cea mai nedigitalizată țară din UE, plecând de la raportul DESI pe 2024 al Comisiei Europene, unde țara noastră este pe ultimul loc la toți indicatorii, mai puțin la conectivitate și absolvenți în IT.

Lavinia Tofan este expert în politici publice și finanțare europeană, cu experiență în digitalizare și dezvoltare strategică.

Dr. Dan Tofan este expert în securitate cibernetică, cu mai mult de 10 ani experiență dobândită în autorități naționale, în zona academică și în sectorul privat.

Nu este o noutate pentru nimeni faptul că România stă foarte prost la capitolul digitalizare/transformare digitală. O simplă incursiune în Raportul DESI pe 2024 al Comisiei Europene, ne va arăta faptul că România ocupă ultimul loc în clasament, la mai toți indicatorii, exceptând conectivitatea (dar nu 5G) și numărul de absolvenți în IT (6.8% din totalul absolvenților la nivel național). În rest, la mai toate categoriile oscilăm între ultimul sau penultimul loc.

Când spunem digitalizare ne referim la procesul prin care informațiile, procesele sau serviciile sunt transformate, gestionate și distribuite în format digital (definiția continuă, nu se oprește aici), cu scopul de a îmbunătăți eficiența, accesibilitatea și calitatea lor. Eficiența și accesibilitatea acestora, ca și concepte au mai suferit schimbări în spațiul digital, în ultimii ani. Stocarea documentelor în format digital (word, pdf) și transmiterea lor pe email nu mai reprezintă de mult un standard în digitalizare. Informațiile trebuie să fie parte dintr-un sistem informatic, datele trebuie să fie structurate pentru a putea fi interpretate (baze de date etc.), sistemul trebuie să fie interoperabil și accesibil pentru interconectare cu alte sisteme informatice, ce ar putea utiliza datele respective. Unii numesc asta transformare digitală, eu prefer să-i zic pe scurt digitalizare.

Cât de prost stă România la capitolul digitalizare

Date din raportul DESI pe 2024

DESI 2022, oferă și un clasament general per națiuni, pe bază de scor compozit, metodologie ce nu mai este utilizată în 2023-2024. Situația însă nu s-a schimbat în cazul DESI 2024. Astfel, clasamentul realizat la nivelul anului 2022 ne arată oficial cât de prost stă România în Uniune.

Date din raportul DESI din 2022

Un indicator rușinos la care suntem pe ultimul loc este ”At least basic digital skills”, unde aflam că puțin peste 27% dintre compatrioții noștri au aptitudini digitale de bază (dacă vă interesează care sunt skill-urile digitale de bază, găsiți definiția aici).

La capitolul conectivitate, avem 92% dintre gospodării conectate la Internet (stăm bine), avem internet de bandă largă (fibră) disponibil pentru o mare parte din populație dar suntem pe ultimul loc la acoperire 5G (doar 32.75%).

La capitolul transformarea digitală a mediului de afaceri stăm iarăși foarte prost, ultimul loc, cu doar 26.8% dintre companii ce au un nivel de bază de intensitate digitală (DII V3). Pe ultimul loc la folosirea AI în companii (1,3%), penultimul loc la cloud (14,8% din companii folosesc cloud), 0 unicorni in digital (2024), ultimul loc la utilizatori de servicii tip e-guvernare (24,64%), ultimul loc la servicii publice digitale pentru cetățeni și mediul de afaceri și lista poate continua.

Totuși, pare paradoxal într-o țară în care peste 92% din gospodării au acces la internet, și în care avem peste 28 milioane de cartele SIM mobile active (sursă), unde majoritatea corporațiilor din tehnologie au prezență și fac outsourcing cu nemiluita, să stăm totuși atât de prost la capitolul digitalizare!

Haideți totuși, să analizăm un pic paradoxurile ce alcătuiesc imaginea națională de ansamblu.

Mediul privat începe să se miște, dar greu

Mediul privat (cel puțin zona întreprinderilor mari) pare că se mișcă bine, și asta este oarecum vizibil cu ochiul liber!

Întreprinderile mari, prezente în marile orașe, au adoptat transformarea digitală în masă, în special când vorbim de bănci, supermarket-uri, farmacii și cam orice fel de companie cu activități preponderente în zona de retail. În orice farmacie sau supermarket intri, ești întrebat în primul rând de cardul de client, ceea ce semnifică că există o evidență digitală a clienților și activităților acestora, pe baza căreia compania ia decizii semnificative de business. De asemenea, abordarea este aceeași peste tot (card client, e-Invoice, notificari pe email, aplicație mobilă, cumpărături și plăți online etc.), aspect ce denotă adopția standardizării la nivel de piață și alinierea cu practicile piețelor internaționale. Este un exemplu banal, dar foarte relevant. De asemenea, pe orice indicator al raportului DESI, întreprinderile mari stau mai bine. Departe de a dori să vă plictisesc cu banalități și truisme, exemplele din zona întreprinderilor mari au rolul de a sublinia că se poate.

Totuși, zona întreprinderilor mari, fie naționale sau multinaționale, nu este neapărat relevantă pentru analiza de față, având în vedere că mărimea acestora determină de facto obligativitatea adopției tehnologiilor digitale, pentru a putea rezista în piață. Managementul eficient al operațiunilor și resurselor pentru astfel de organizații nu se mai poate face fără tehnologii digitale în ziua de astăzi.

Pe de altă parte, zona IMM-urilor românești este de departe cea mai NE-digitalizată piață din UE. Un raport al Băncii Europene de Investiții ”Digitalizarea IMM-urilor din România – O evaluare a nivelului de digitalizare al IMM-urilor din România și recomandări pentru creșterea nivelului lor de digitalizare”, relevă aspecte îngrijorătoare, pe care le voi etala de mai multe ori în cadrul acestui articol.

În primul rând este important să înțelegem cum este structurat mediul nostru privat. Raportul SME Performance Review 2024, redă anvergura și importanța IMM-urilor în economia românească. 99.8% din firme sunt încadrate ca IMM, angajează 68% din forța de muncă și reprezintă 55.9% din valoarea adăugată. Stăm mai bine fată de media europeană, la categoriile forță de muncă (doar 65% din angajați activează în IMM la nivel UE) și ca valoare adăugată (doar 53% este media UE).

Deși întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) contribuie semnificativ la creșterea productivității economice, numărul acestora pe cap de locuitor în România (29 la 1.000 de locuitori) este la jumătate media UE (58 de IMM-uri la 1.000 de locuitori). În plus, IMM-urile reprezintă aproximativ 30% din exporturile totale ale României. Concluzia generală este că performanța companiilor românești este mult sub media europeană. Să fie oare aici (ne)digitalizarea printre cauze? Concluzionăm trist că mediul antreprenorial din România, nu stă foarte bine, populația preferând mai degrabă să activeze ca angajați. Conform raportului Global Entrepreneurship Monitor 2024 doar 5% din populația adultă a țării, deține un business stabil.

„Avem o populație lipsită de cunoștințe avansate, dar cu acces la infrastructură de comunicații și cu un apetit ridicat pentru social media”

Apetitul populației pentru digital pare deja mare, și într-o continuă creștere.

După cum am spus și mai sus, avem peste 92% din gospodării cu acces la internet, peste 28 milioane de cartele SIM mobile active (sursă), 15.5 milioane de smartphone-uri (sursă) și peste 13.3 milioane de utilizatori de social media (peste 64% din populație)(sursă). Dacă ne raportam la utilizarea social media  a utilizatorilor de peste 18 ani, procentul crește la 73% (11.73 milioane).

La nivel național, datele arată bine, dar o mică incursiune la nivel de regiuni sau de grupe de vârstă ne va indica o serie de mici probleme. Raportul BEI, citat deja mai sus, menționează că nivelul de digitalizare în România variază: este mai ridicat în orașe, în special în București, Cluj și nord-vest, comparativ cu zonele rurale. Totodată există diferențe între diferitele categorii de vârstă în ceea ce privește abilitățile și utilizarea, acestea fiind mai ridicate în rândul persoanelor tinere „nativi digitali” și mai scăzute în rândul persoanelor în vârstă. Dar acestea nu sunt caracteristici specifice tării noastre, ci general valabile în toată Uniunea și chiar în lume.

La nivelul populație stăm foarte prost la câțiva indicatori critici, respectiv:

utilizatori de e-banking (16% România, față de 64% media UE), probabil justificat prin preferința românilor pentru servicii bancare tradiționale, deși toate băncile oferă deja servicii avansate de e-banking.

utilizatori e-guvernare (24% România, față de 75% media UE), cu siguranță justificat prin lipsa de servicii publice digitalizate.

Skill-uri digitale de bază (27% dintre români au competențe digitale de bază, fată de 55.5% media UE).

Skill-uri digitale avansate (8.9% România, 27% media UE).

Deci, avem o populație lipsită de cunoștințe avansate, dar cu acces la infrastructură de comunicații și cu un apetit ridicat pentru social media. Site-ul datareportal.com menționează 13.3 milioane de utilizatori de social media in România, distribuiți astfel: 13.3 mil Youtube, 9 mil. Facebook, 8.97 mil. TikTok, 5.3 mil. Instagram, 7.7 mil. Facebook Messenger, 2.68 mil. Pinterest, 2.56 mil Snapchat, 4.2 mil. Linkedin, 1.51 X(Twitter).

Utilizatori social media în România 2024. Sursa: Datareportal.com

Sectorul public suferă de lipsă de viziune și incapacitate de execuție

Nu pot să încep această secțiune decât prin a-mi exprima nespusa bucurie asupra faptului că România are la dispoziție aprox. 6 mld. Euro, doar prin PNRR, disponibili pentru digitalizare, din care aproximativ 2 mld. sunt destinați exclusiv digitalizării serviciilor publice. Deci bani sunt, nu avem de ce sa ne plângem.

Totuși, pentru digitalizare au fost bani tot timpul. Chiar acum avem un apel deschis pentru 344 milioane euro pentru digitalizare servicii publice, apel apreciat pentru modul de abordare . Nu avem o sumă exactă cheltuită pe digitalizare de-a lungul timpului, pentru că nimeni nu a stat să numere, din diverse motive, dar tot auzim de proiecte mari de digitalizare ale statului, în special în ultimii 15 ani. Dau câteva exemple semnificative: e-România, CNAS, RECOM, SEAP-SICAP, ghiseul.ro, hub.mai.gov.ro. Majoritatea realizate cu sume mari și deseori cu probleme.

Intrând pe pagina ADR dedicată serviciilor digitale, aflăm că sunt 3287 de servicii publice înscrise în catalog (de la 555 instituții), din care peste 51% sunt digitalizate. Pe hârtie avem ceva digitalizare.

Dar după cum am spus, bani au fost și sunt, proiectele tot apar și dispar, dar totuși digitalizarea lipsește cu desăvârșire. E drept s-a realizat câte ceva în ultimii ani, dar mult prea puțin față de ce ar fi trebuit și probabil cu mult prea mulți bani. Care să fie oare cauzele acestui eșec lamentabil ce ne aruncă pe ultimul loc al UE la capitolul digitalizarea sectorului public și servicii de e-guvernare?!

Pai în mod neîndoielnic corupția este unul dintre ele. Sunt atâtea scandaluri de corupție legate de proiectele de digitalizare ale statului, încât nu ai cum decât să pui pe primul loc acest fenomen. În mod clar corupția a influențat negativ dezvoltarea națională digitală. Luam doar 2 exemple simple: dosarul Microsoft și e-România. Un articol și o discuție interesantă pe această temă găsiți aici.

Totuși, nivelul perceptibil al corupției, este din ce în ce mai mic în ultimii ani, dar rezultatele sunt aceleași. Așadar mă îndrept către altă cauză importantă, respectiv lipsa de viziune experimentată, a decidenților.

Lipsa de viziune experimentată duce și la inexistența unor standarde în digitalizarea serviciilor publice, fapt ce face ca fiecare aplicație a statului să arate și să se comporte altfel. Interoperabilitatea e obligatorie, prin lege, dar totuși în practică avem o lipsă crasă de interoperabilitate inter-aplicații ale statului. Tot lipsa de viziune experimentată duce la lipsa de continuitate, respectiv proiecte de digitalizare ce dispar sau devin ineficiente după epuizarea surselor europene de finanțare, respectivele instituții nereușind să asigure finanțarea și funcționarea sustenabilă a acestora. Multe dintre organizațiile publice care își digitalizează serviciile nu sunt gata să își asume o redimensionare serioasă a resurselor bugetare pentru funcționarea acestor sisteme digitale și dezvoltarea în continuare.

Faptul că statul nu funcționează cum trebuie în acest domeniu este probabil cel mai mare impediment,  pentru că e-guvernarea și serviciile publice digitale sunt principalul catalizator al digitalizării la nivelul unui stat. Cauzele sunt multiple, de la cauzele culturale la care nu s-a umblat aproape deloc, ca și cum transformarea digitală nu implică o schimbare în cultura organizațională publică, la cauze de natură legală (salarii neatractive pentru specialiștii IT din sectorul public, reguli multe și disparate cu privire la soluțiile tehnice adoptate și securitatea datelor, lipsa factorului de pull/ a stimulentelor pentru personalul din administrație de a schimba normele de lucru). Nu în ultimul rând, printre cauze se regăsește lipsa unei viziuni clare cu privire la beneficiile digitalizării și lipsa de leadership în acest domeniu.

Pentru anul 2025, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță cu emfază o multitudine de apeluri de proiecte (400 apeluri si 12 miliarde euro bugete scoase la bătaie) dintre care aprox. 380 milioane euro sunt destinate digitalizării. Pe lângă acestea, aproape toate proiectele cu finanțare nerambursabilă sunt punctate pozitiv dacă includ componente tehnologice sau dacă asigură instruirea personalului în domeniul tehnologiei. Provocarea este de a pregăti aceste proiecte pentru a aduce beneficii reale actorilor publici și privați cărora le sunt adresate aceste bugete.

„Ne lipsesc serviciile publice digitale”

Analiza pare simplă, oarecum… Infrastructură există pentru toată lumea, IMM, întreprinderi mari, instituții publice, tineri, bătrâni, urban, rural, vest, est. Foarte puțini sunt cei ce nu au acces la un calculator/laptop/tabletă/telefon smart, în mod direct sau prin intermediul familiei sau al locului de muncă.

Totuși, , în special la nivel guvernamental și autorități locale. Emailul a fost adoptat la nivelul multor instituții centrale sau locale, dar asta nu înseamnă digitalizare. De asemenea, drumul către maturitatea digitală a serviciilor publice este lung și anevoios (vezi aplicațiile CNAS, ghiseul.ro, recentul ONRC etc.). În unele cazuri aplicații nou lansate sunt inutilizabile, fie cu un design ineficient sau prost dimensionate etc. Altele mor repede, după epuizarea fondurilor europene.

Să luăm un exemplu banal, parcarea din București sau de ce nu, din țară. Pentru Primăria Capitalei avem o aplicație, iar pentru sectoare alte aplicații sau fiecare cum a putut. Un gest de minim respect pentru cetățean ar fi fost dezvoltarea unei aplicații comune, care să te poată taxa în funcție de locația exactă, fără să faci analize avansate cu privire la ce zonă esti, ce interval orar, câte ore stai etc. Există dezvoltatori privați ce au încercat să preia această sarcină, dar nici acolo nu se poate chiar orice, probabil din cauza piedicilor puse de diverse administrații locale. O aplicație pentru parcări publice, la nivel național, care să scutească cetățeanul de timpul pierdut pentru realizarea plății, ar fi ideală. Dacă statul nu vrea sa facă așa ceva, atunci soluția poate fi un standard deschis prin care privații să poată realiza un astfel de proiect, în schimbul unui comision din sumele încasate. Pe principiul ”dacă tu nu poți, lasă pe altul”, problema parcărilor va fi rezolvată elegant, dacă statul nu ar pune piedici și ar fi mai deschis în găsirea unor rezolvări pentru problemele de zi cu zi ale cetățeanului. Dacă un număr unic național pentru plata parcării prin SMS se poate (7458), de ce nu și o aplicație la nivel național? Încă un exemplu banal, dar foarte relevant.

Articolul complet, pe Contributors.ro