Compania Farmec din Cluj-Napoca, cel mai mare producător local de cosmetice, va construi o nouă fabrică, în comuna Apahida, investiție de peste 40 de milioane de euro, planul fiind relocarea întregii producții din Cluj-Napoca în satul Dezmir.

Unitatea actuală din Cluj-Napoca va funcționa doar ca spațiu de birouri.

Pentru investiție, compania vrea un ajutor individual din partea statului. Construcția noii unități este estimată să înceapă anul viitor, urmând să fie finalizată în decurs de trei ani. Investiția va genera creșterea capacității de producție cu până la 100%.

„Relocarea etapizată a producției în următorii ani în Apahida reprezintă o decizie istorică pentru Farmec și, odată cu ea, preconizăm o evoluție pozitivă a rezultatelor financiare”, spune Mircea Turdean, Director General Farmec.

Planurile companiei au fost prezentate anterior de Profit.ro. Farmec are 8 magazine sub acest brand și 20 magazine Gerovital.