Speranța mai redusă de viață a românilor comparativ cu cea a celorlalți cetățeni europeni și numărul îngrijorător de mare al deceselor înregistrate la naștere ar trebui să reprezinte un grav semnal de alarmă pentru autoritățile din România și un îndemn la acțiune, crede chirurgul și deputatul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu.
Potrivit Eurostat, speranța de viață în România este 79,1 ani la femei și 71,4 la bărbați, date care ne plaseză printre codașii clasamentului. La polul opus se afla țări precum Elveția, Islanda, Suedia, Italia, Spania, Finlanda sau Franța, unde speranța de viață a bărbaților este peste 80 de ani, iar a femeilor de peste 86 de ani. În ceea ce privește mortalitatea infantilă, România e pe primul loc în UE, cu 6 decese la 1000 de nașteri.
„O cauză esențială a speranței de viață reduse este absența orelor de educație pentru sănătate din școli. Finlanda este pe locul întâi în toate aceste topuri ale speranței de viață, cu o populație generală foarte bine educată – îi învață cum să aibă grijă de sănătate, cum să se îngrijească, reguli de igienă, cum să prevină apariția bolilor, când să se prezinte la medic, cum să aibă un dialog extrem de bun cu cadrele medicale, cu asistentele atunci când sunt într-o situație dată. Lucruri foarte simple, dar esențiale.
Noi, dacă avem așa o speranță mică de viață evident greșim undeva. O populație educată știe să îl respecte pe cel de lângă el, nu încalcă regulile de circulație, provocând carnagii pe șosea, cum se întâmplă prea frecvent la noi. Știe să se spele pe mâini – și asta nu-i o jignire. Suntem pe ultimele locuri la utilizarea pastei de dinți, a săpunului și știm că o mare parte din patologia orală este cauză a altor boli sistemice. Avem nevoie ca populația să știe să meargă la screening, să urmărească dacă are probleme cu tensiunea, cu glicemia și probleme de natură psihologică – iar a merge la psiholog dacă ai probleme nu înseamnă că ești nebun, este o chestie absolut normală”, a afirmat prof. univ. dr. Patriciu Achimaș Cadariu.
Deputatul clujean a afirmat că în perioada în care a fost ministru al Sănătății a fost elaborat Programul Național „Educație pentru Sănătate în Școala Românească” sub patronajul Președinției, doar că programul nu a fost implementat.
„S-a spus că nu poate fi pus în practică deoarece nu exista ore suficiente. Dar, atât timp cât avem ora de religie, putem avea și educație pentru sănătate în școli. Nu există o incompatibilitate între a fi ortodox și a avea educație sanitară.
Dacă e vorba de păstrarea identității naționale, identitatea națională nu trebuie plasată în secolul al XVII-lea. Dacă vrem să trăim mai mult și mai bine, identitatea noastră națională cred că trebuie plasată în 2023″, a subliniat Patriciu Achimaș-Cadariu.
În ceea ce privește mortalitate infantilă, el a apreciat că situația este „incalificabilă”.
„La începutul acestui an, domnul Rafila anunța finalizarea unei licitații pentru achiziționarea de incubatoare și ventilatoare pentru nașterile premature. Știți cine a început acea licitație? Eu, când eram ministru al Sănătății, în 2016. A durat din anul Domnului 2016 până în 2023. Dacă ăsta e modul în care ne gândim la copii, tot bătând gongul, dar nu putem finaliza o licitație decât după 7 ani, atunci să nu mire această situație catastrofală.
Aici e vorba de infrastructură, dacă ea nu există – avem niște secții pe care le tot peticim, infecțiile iarăși sunt o problemă foarte mare. Dacă nu avem suficiente neonatologii de nivel superior care să aibă specialiști bine pregătiți, din nou n-am rezolvat absolut nimic. Dar ce să te miri atunci când femei sunt lăsate să nască pe caldarâm sau când femei în suferință, cu întrerupere de sarcină, sunt uitate o noapte în spital? Deci problema aici e una complexă și ține evident de organizare, de modul în care specialiștii sau pseudo specialiștii se comportă, dar e și o problemă de infrastructură, de dotare, la care suntem nu corigenți, ci repetenți”, a mai afirmat deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu.