Eurodeputata Diana Șoșoacă, liderul SOS România, a anunțat că intenționează să se înscrie în cursa prezidențială din 2025 chiar dacă judecătorii Curții Constituționale i-au interzis să candideze în 2024. Ea susține că pentru noua sa candidatură deja au fost strânse peste 300.000 de semnături.

Șoșoacă a făcut anunțul într-un videoclip postat pe Instagram, marți, în contextul deciziei CCR de a respinge candidatura lui Călin Georgescu pentru alegerile din mai 2025.

„Îmi voi depune candidatura. Joi, la ora 8:30 – 9:30, se duc cei din partid să depună semnăturile, iar eu o să ajung în jur de 11.30 – 11.45, mai întâi să salut oamenii, care m-au anunțat că vor veni mulți acolo, și apoi să intru și să semnez”, a afirmat Diana Șoșoacă.

Ea a fost întrebată cel care o intervieva dacă nu îi este teamă că îi va fi invalidată candidatura și de această dată.

„Ce e aia teamă? Teamă au numai oamenii care nu au încredere în ei, care nu cred în Dumnezeu. Teama vine de la diavol. N-am nicio teamă. În primul rând, noi, cei din SOS România, avem pielea tăbăcită, pentru că nouă ni s-au furat voturile, mi s-a interzis candidatura la prezidențiale în 2024, deci de ce să-mi fie teamă? În primul rând ceea ce se întâmplă este permis de Dumnezeu și dacă poporul român trebuie să aibă o anumită soartă înseamnă că asta este, nu a făcut tot poporul ceea ce trebuia”, a răspuns Diana Șoșoacă.

Cum a motivat CCR decizia de a o scoate din cursa prezidențială în 2024

În 5 octombrie, Curtea Constituțională a invalidat decizia Biroului Electoral Central cu privire la candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale din 2024, astfel că eurodeputata nu a mai putut să participe în competiția electorală.

În motivarea deciziei, CCR a afirmat că „este de notorietate că, prin discursul său constant, doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale”.

„Declarațiile publice, luările de poziții și exprimarea unor convingeri în contradicție cu valorile constituționale și cu exigențele unei societăți democratice, coroborate cu participarea la anumite evenimente publice sunt temeiuri suficiente pentru a indica faptul că doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă, în calitate de candidat la funcția de Președinte al României, pune la îndoială și desconsideră obligația de respectare a Constituției prin discursul său public referitor la înlăturarea unor garanții esențiale ale valorilor și opțiunilor fundamentale ale statului, respectiv calitatea de stat membru al UE și al NATO. Prin urmare, este evident că respectarea Constituției și apărarea democrației – condiții pentru a candida la funcția de Președinte al României – sunt aspecte străine discursului public promovat de aceasta”, mai scrie în motivarea publicată de CCR”, se mai arată în motivare.