Directorul Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, a declarat că va sesiza președintele Klaus Iohannis cu privire la sabotajul Aeroportului Cluj.  Conducerea Aeroportului dă vin pe noii membri ai Consiliului de Administrație, numiți la propunerea lui Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

coral

”Trei membri ai Consiliului de Administrație, Valentin Grigoriu, Diana Rădulescu și Daniel Persu, au blocat într-un mod total nejustificat proiectele Aeroportului. Prejudiciul iminent pe fonduri europene poate ajunge la 20 de milioane de euro, pe termen scurt, și mai mare pe termen lung, pentru că avem proiecte de peste 70 de milioane de euro cu finanțare nerambursabilă. Este absolut halucinant că cei trei refuză să achiziționeze mașini de pompieri cu 98 finanțare nerambursabilă și doar 2% contribuția Aeroportului. Având în vedere blocajele nejustificate care deja afectează grav al doilea aeroport al României, având în vedere că sunt consecințe indirecte cum ar fi favorizarea Aeroportului Debrecen și Budapesta, prin aceste blocaje, ne-am propus să ne adresăm și domnului președinte Klaus Johannis și premierului Viorica Dăncilă, pentru a ne ajuta să evităm acest blocaj”, a spus directorul general al Aeroportului Cluj, David Ciceo. 

Consiliul de Administrație se opune accesarea de fonduri europene pentru refacerea vechii piste. ”Calea de rulare este vechea pistă în funcțiune de peste 50 de ani. Are probleme grave în ceea ce privește starea tehnică. Aeroportul a fost nevoit să restricționeze accesul. Acum, aeronave de tip Boeing și Airbus nu mai pot rula pe această cale. Autoritatea Aeronautică Civilă ne-a impus ca până în 2020 să facem o cale de rulare nouă. Suntem eligibili să primim 7 milioane de euro, dar cei trei membri, Valentin Grigoriu, Diana Rădulescu și Daniel Persu, se opun în scopul de a bloca Aeroportul”, a mai spus David Ciceo.

Daniel Persu a declarat în ședința Consiliului Județean Cluj că prioritatea Aeroportului nu este modernizarea vechii piste, folosită acum ca și cale de rulare, vitală pentru funcționare, ci extinderea pistei la 3500 de metri. Culmea este că, deși este prioritate, în bugetul pe 2019 același Consiliu de Administrație a tăiat banii pentru studiile necesare extinderii pistei. În plus, Someșul nu a fost deviat, iar Consiliul Județean Cluj nu a expropriat proprietarii terenurilor peste care va trece pista.

Calea de rulare Delta sau vechea pistă mai poate fi folosită până la începutul anului 2021, după care va fi scoasă din uz, iar traficul pe Aeroportul Cluj va scădea cu 50%.

Consiliul Județean Cluj susține că se face presiune asupra justiției și face alte plângeri.

”Acțiunile publice întreprinse de conducerea executivă a Aeroportului Internațional Cluj sunt de natură a afecta independența justiției.

În ultimele săptămâni, au fost exercitate presiuni publice și instituționale care depășesc sfera legalității. Astfel, atât în presă cât și spre instituțiile statului au fost transmise informații total neadevărate, informații care au ca unic scop discreditarea Consiliului Județean Cluj, respectiv a membrilor Consiliului de Administrație al aeroportului. 

Majoritatea datelor publicate de conducerea executivă a aeroportului sunt false, reinterpretate și scoase din context. Mai mult, acestea sunt folosite pentru inducerea în eroare a mass-mediei precum și a unui număr mare de instituții publice.

Mâine, 12 iunie, Curtea de Apel Cluj urmează să se pronunțe asupra legalității hotărârii Consiliului Județean Cluj prin care au fost numiți noii membri ai Consiliului de Administrație. Considerăm că toate informațiile false publicate constant de către aeroport, împreună cu linșajul mediatic îndreptat în principal spre membrii Consiliului de Administrație și spre Consiliul Județean, au rolul de a influența acuratețea și înfăptuirea actului de justiție în sine. Prin urmare, în scopul protejării independenței justiției, în legătură cu toate aceste aspecte, am sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv Inspecția Judiciară.

Totodată, menționăm faptul că toate noile aspecte de natură penală constatate în legătură cu activitatea conducerii executive a aeroportului fac obiectul sesizării organelor de anchetă competente”, precizează conducerea executivă a Consiliului Județean Cluj.

Sursa: stiridecluj.ro

coral

coral