Instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile în cazul firmei din Negreni acuzată că ar fi încercat să-și omoare concubinul.
Inițial, încadrare a fost una mai lejeră, cu toate acestea instanța a considerat că măsura controlului judiciar este suficientă.
La data de 18 martie a c, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au demarat cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie în modalitatea loviri sau alte violențe.
În cursul zilei de azi, 19 martie a.c, în urma probatoriului administrat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus schimbarea infracțiunii, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie sub forma tentativei de omor.
De asemenea, au fost extinse cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cercetările au fost demarate la data de 18 martie a.c., iar din primele verificări s-a constatat că în seara zilei de 18 martie a.c., în comuna Negreni, un bărbat ar fi suferit leziuni la nivelul abdomenului și umărului, care ar fi fost produse cu un obiect tăietor-înțepător.
Totodată, cercetările preliminare au condus la stabilirea faptului că leziunile ar fi fost produse în urma unor discuții în contradictoriu din acesta și o femeie de 28 de ani, în cadrul stării conflictuale cei doi agresându-se reciproc.
Femeia a fost prezentată instanței, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Investigațiile sunt continuate, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.