Metoda Maradona este un tip de înșelătorie vechi din anii '90. Hoții prezintă o legitimație falsă ca să intre în casele victimelor, de unde fură bani sau obiecte de valoare.

Un bunic de 83 de ani din Vâlcea a avut proasta inspirație să lase în casă doi indivizi care i-au arătat o insignă falsă. După vizita acestora, bătrânul a descoperit că îi lipseau aproape 8.000 de lei. 

Fiica bătrânului a sesizat Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea, transmite Impact.ro. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din Vâlcea și din colaborarea cu polițiștii Biroului de Investigarea a Criminalității Contra Patrimoniului Oradea, cei doi suspecți, in vârstă de 25, respectiv 43 de ani, ambii din județul Cluj, au fost reținuți.

Când i-au percheziționat, oamenii legii au descoperit insigna cu care bărbații au reușit să-l înșele pe bătrân, dar și suma de 7550 de lei.  Cei doi sunt cercetați pentru furt calificat și uzurparea de calități oficiale.

Metoda Maradona își are originile încă din anii `90, dar între timp hoții au modificat modalitatea de a-i păcăli pe cei mai creduli. La bază, infractorii fac rost de un act fals prin care își însușesc o calitate oficială – o insignă de polițist, spre exemplu – act pe care îl folosesc pentru a pătrunde în casa victimei, pentru ca apoi să sustragă bunuri de valoare sau bani.