Dramă în lumea justiției din Cluj, după ce un magistrat care activa la Gherla a fost găsit fără viață în propria locuință.
Potrivit surselor BZC, judecătoarea Paval Stefana Andrada ar fi avut ședință de judecată în cursul zilei de miercuri, 13 septembrie, dar a lipsit.
Atât grefiera cât și colegii care o știau au încercat să o contacteze însă în zardar. Ulterior, femeia a fost găsită fără suflare în propria locuință, informația fiind confirmată și de către reprezentanții poliției clujene. Femeia avea abia 32 de ani.
„La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 12.15, Poliția municipiului Gherla a fost sesizată despre faptul că o femeie de 32 ani, nu mai raspunde la telefon. S-a pătruns în locuința cu sprijinul ISU Cluj, unde femeia a fost găsită decedată în locuință. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei decesului. „, au declarat pentru BZC reprezentanții IPJ Cluj.
Transmitem sincere condoleanțe familie îndurerate.