Lumea sportului românesc este cuprinsă de doliu. Recent, s-a stins din viață Costică Popescu, fostul crainic al Universității Craiova. Regretatul om a servit al „Științei”, rămânând în amintirea oamenilor drept „vocea numărul 1 de pe Central.”
Miercuri, 28 decembrie, Constantin Popescu, fostul crainic al Universității Craiova, a decedat la onorabila vârstă de 83 de ani. Acesta a servit „Știința” între 1971 și 1998.
Pe 11 iulie 2019, CS Universitatea Craiova și-a arătat recunoștința și respectul pentru activitatea sa profesională. Clubul de fotbal i-a oferit lui Costică Popescu un premiu și un tricou cu numărul 1.
Mesaj emoționant pentru regretatul crainic sportiv
„Veste tristă: ne-a părăsit fostul mare crainic al stadionului «Central», Costică Popescu. Vocea numărul 1 de pe «Central» a întreținut atmosfera pentru cel mai «fierbinte» public din România din 1971 și până în 1998. Are la activ peste 500 de meciuri transmise pentru Radio Oltenia Craiova. A mai trecut pe la stadioanele Electoputere (Valea Roșie), Extensiv (Parcul Romanescu) și Constructorul (Luncă)”, a transmis CSU Craiova.
Când va avea loc înmormântarea
Joi, 29 decembrie la ora 12:00, Costică Popescu va fi înmormântat la cimitirul Ungureni din Craiova, acolo unde se odihnește veșnic și Sebastian Domizină, un bun prieten și o altă voce inconfundabilă a Științei.
Doliul se extinde în lumea sportului românesc, din nefericire. Recent, un membru important al fotbalului s-a stins din viață.
Fostul președinte al CS Dinamo a decedat
Marcel Popescu, fostul președinte al CS Dinamo, s-a stins din viață. Chestorul Marcel Popescu, fostul președinte al CS Dinamo, a decedat la onorabila vârsta de 72 de ani, miercuri, 22 decembrie.
La sfârșitul lui 1999, Marcel Popescu trecea de la statutul de ofițer de presă la președinte al Clubului Sportiv Dinamo, funcție pe care a ocupat-o până în 2009, anul pensionării sale, scrie Gazeta Sporturilor.
Mesaj emoționant pentru Marcel Popescu
După ce s-a aflat de moartea fostului preşedinte al CS Dinamo, mesajele emoţionante au curs imediat pe rețelele de socializare. Ionel Culina i-a mulțumit regretatului om de sport pentru efortul depus echipei de fotbal Dinamo.
„Dumnezeu să te odihnească, Marcel Popescu! La finalul anului 1999, Marcel Popescu lăsa liber postul de ofițer de presă al fotbalului dinamovist pentru a prelua funcția de președinte al CS Dinamo. Mulțumesc, Marcel Popescu, pentru tot ce ai făcut pentru culorile clubului pe care l-ai iubit necondiționat până astăzi! Împlinise 72 de ani luna trecută, pe 20 noiembrie. Sincere condoleanțe!”, a scris Ionel Culina pe Facebook.