În inima Clujului, orașul unde trecutul și prezentul conviețuiesc într-o armonie ușor… răsturnată, a apărut o nouă „atracție turistică”. Pe un monument istoric important, acolo unde trecătorii ar trebui să fie copleșiți de istoria și măreția locului, stă o placă comemorativă dedicată avocatului și omului politic Aurel Isac. Totul frumos până aici, dar există o mică problemă…
Placa este montată invers.
Da, ai citit bine. Într-un exemplu strălucit de „lucru bine făcut”, un „Dorel” local a reușit să monteze placa comemorativă cu susul în jos. Cum a fost posibil să fie recepționată și lăsată așa spre eternitate, rămâne un mister la fel de profund ca deciziile urbanistice recente ale orașului.
Placa 2 Aurel Isac
Monumentul devine rapid un simbol al inovației clujene, unde pare că și gravitația istoriei e interpretată diferit. Într-un fel, putem spune că avem acum o nouă perspectivă asupra trecutului: la propriu, inversată. Poate că mesajul este să ne „răsturnăm” și noi mentalitatea, să vedem lucrurile din alt unghi. Sau poate e doar o altă zi în care nimeni nu s-a obosit să se uite cum trebuie.
Trecătorii pot admira acest exemplu ironic de „arta instalării” în timp ce își imaginează ce ar fi spus Aurel Isac despre această eternă bizarerie. Până una alta, putem doar să ne întrebăm: oare cât va mai dura până când cineva va repara mica eroare de orientare?
Sau poate va rămâne așa pentru totdeauna, un monument dedicat nu doar lui Aurel Isac, ci și lui Dorel și filozofiei lui de viață: „E bine și așa, las-o cum a căzut.”
Cine a fost Aurel Isac
n. 2 aug. 1846, Târgoviște – d. 23 apr. 1932, Cluj. Jurist, om politic
Clasele primare le-a făcut la Școala militară din Orlat (lângă Sibiu), iar gimnaziul și liceul la Școala medie de Stat din Sibiu. A urmat universitatea la Viena. Tot acolo a obținut și doctoratul în drept, în anul 1873.
După ce a funcționat pentru scurt timp ca lector în drept internațional la Universitatea din Viena, în anul 1869 s-a stabilit la Cluj și a ocupat un post la judecătoria din Gilău. Prin 1870 devine notar șef al județului Cojocna. Fiind secretar al consiliului permanent județean, a pretins ca limba română să fie introdusă în administrație. În 1872 a renunțat la serviciul județean și împreună cu avocatul I. Petran, au deschis un cabinet de avocatură la Cluj.
A fost membru al Societății România Jună din Viena și membru fondator al Societății Culturale Iulia din Cluj, membru al ASTREI. A colaborat la Federațiunea lui Alexandru Roman.
Din 1870 și până în 1888 a participat la toate acțiunile mai importante ale Partidului Național Român. Reprezentant al pasivismului în cadrul Partidului Național Român, a stabilit și promovat legături cu fruntași politici din Vechiul Regat. A fost unul dintre apărători în procesul Memorandumului desfășurat la Cluj, apărător al lui Gh. Pop de Băsești.
În 1891 când s-a înființat Societatea Juriștilor Români, a fost proclamat președinte. A fost și decan al Baroului Cluj (1923). Uniunea Avocaților din România i-a conferit titlul de președinte de onoare. A fost un orator temut și un penalist de seamă.
În 1918 a participat la marea Adunare Națională de la Alba Iulia, iar după unire a fost primul senator român al orașului Cluj (1920-1921).
I s-a conferit titlul de Membru al Ordinului Coroana României în grad de Comandor la 31 ianuarie 1924.