coral

O petrecere care se desfășura vineri seara într-un imobil din Cluj-Napoca a fost întreruptă de polițiști. Participanții au fost amendați, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 20.000 de lei.

coral

Potrivit IPJ Cluj, vineri, în jurul orei 22.20, polițiștii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizati cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice, dintr-un imobil situat în cartierul Gheorgheni.

Polițiștii și jandarmii au intervenit la adresa indicată și au constatat prezența a 27 de persoane, printre care și un tânăr de 18 ani, din municipiul Cluj-Napoca, organizator al evenimentului privat.

Participanții au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 19.500 de lei. De asemenea, în cauză se fac cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, au precizat polițiștii.

coral