Compania de Apă „Someș”, operator regional de apă în cadrul căruia Consiliul Județean Cluj deține calitatea de acționar majoritar, a scos la licitație lucrările de extindere a rețelei de apă potabilă în localitățile Borșa, Borșa Cătun și Giula din județul Cluj.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean: „Această nouă investiție realizată de Consiliul Județean se adaugă celei gestionate de primăria Borșa, respectiv cea de introducere a canalizării în localitatea de reședință și în satul Borșa Cătun. La finalizarea ambelor proiecte, nivelul de trai al locuitorilor va cunoaște clar o îmbunătățire”.
În prezent, localitățile Borșa, Borșa Cătun și Giula dispun de rețele de apă potabilă însă nu pe toate străzile și ulițele. Extinderea rețelei de distribuție va asigura accesul la apă potabilă pentru toți cetățenii din cele trei localități care, în acest moment, folosesc apă potabilă din surse proprii, fântâni și izvoare.
Extinderea rețelei de apă este propusă a se realiza pe o lungime de 6,25 km.
Noul sistem de apă, administrat de Compania de Apă „Someș”, va fi unul centralizat, în care apa potabilă va fi distribuită la parametrii prevăzuți de normele specifice în vigoare, la debitul de apă necesar consumatorilor.
Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 2,5 milioane de lei, banii fiind asigurați din fonduri ale Consiliului Județean.
Ofertele pot fi transmise de operatorii economici interesați până în data de 6 iunie 2023, ora 15.00.