Planul de reorganizare al producătorului de încălţăminte Clujana a fost aprobat de creditori, strategia pentru perioada următoare incluzând deschiderea a opt noi magazine în Bucureşti şi alte oraşe, a anunţat Casa de Insolvenţă Transilvania. În lunile octombrie-noiembrie, Clujana a înregistrat o dublare a vânzărilor în magazine şi o triplare a vânzărilor în reţeaua de distribuţie din ţară.
”Încă de la deschiderea procedurii, obiectivul nostru a fost de a restructura operaţional compania şi de a-i oferi şansa reală a unui nou început. Am transformat problemele Clujana în provocări, iar setul de măsuri iniţiate în perioada de observaţie au avut un efect imediat – ritmul de creştere al vânzărilor ne-a depăşit aşteptările, iar cele două magazine au început să genereze profit operaţional”, a declarat Mariana Boiciuc, Partner CITR Cluj, firmă care a preluat în urmă cu 11 luni administrarea Clujana.
Producătorul deţine în prezent două showroomuri în Cluj-Napoca, un magazin online şi colaborează pentru desfacerea produselor sale cu parteneri din judeţele Sibiu, Mureş, Iaşi şi Cluj. În plus, Clujana exportă produsele sale în mai multe magazine din Germania şi Italia. Strategia de reorganizare a producătorului român prevede continuarea măsurilor începute în perioada de observaţie şi deschiderea a opt noi magazine de încălţăminte în Bucureşti şi în alte oraşe.
”Nu ne oprim aici, tocmai de aceea măsurile strategice propuse de CITR se extind şi după închiderea procedurii de reorganizare. Prin planul de reorganizare depus am sintetizat o serie de acţiuni menite să conducă Clujana într-o zonă de break-even, iar ulterior profit operaţional. Estimăm că la trei luni de la confirmarea planului, compania va ieşi din insolvenţă” a subliniat Mariana Boiciuc, citată de Transilvania Business.
Următorul pas în procedură este confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul-sindic, la sfârşitul lunii ianuarie. Conform legii, după ieşirea din procedura insovenţei, conducerea companiei va fi preluată de către Consiliul de Administraţie Clujana S.A., condus de către Directorul General al companiei.
Clujana a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 8,2 mil. lei (1,8 mil. euro) şi o pierdere de aproape 5 mil. lei (1,1 mil. euro), cu un număr mediu de 339 de angajaţi, potrivit site-ului Ministerului Finanţelor.