Creativitatea a devenit un element esențial în multe domenii de activitate, un indice al valorii în educație și al calităţii activităţii în viața profesională. Multă vreme creativitatea a fost considerată un factor important doar pentru o categorie restrânsă de profesioniști. Din momentul în care s-a demonstrat că creativitatea poate fi antrenată, cultivarea gândirii creative a devenit o sarcină importantă a şcolii.
Dezvoltarea creativităţii copiilor reprezintă o preocupare permanentă pentru școlile care sunt interesate de acest lucru. Una dintre aceste școli extraordinare este Transylvania College, din Cluj Napoca.
Aceasta a fost ieri gazda celor 140 de copii din Cluj-Napoca, Turda, Băișoara și din Bihor, cu vârste între 6 și 12 ani, împreună cu părinții lor, care au avut ocazia să ia parte la un altfel de început de școală. Unul extrem de dinamic, o adevărată explozie de creativitate.
Asociația Crea-Est, cu sprijinul Fundației Transylvania College și al St. Brendan’s School of Innovation, Agenția de Comunicare și Inovație Heraldist și susținerea primăriei Cluj a adus la Cluj pe doi din cei mai importanți practicieni ai creativității din lume.
Aceștia au fost Dorte Nielsen (Danemarca) si Tim Hurson (Canada), doi facilitatori extraordinari, care au lucrat în multe țări din lume.
Cu ajutorul lor, evenimentul “Creativity in Focus” a fost o adevărate mișcare de creativitate, care a combinat teoria creativă și instrumentele creative cu partea aplicată – practică.
Împreună am aflat răspunsurile la câteva întrebări-cheie – are reprezintă rodul bogăției activității de cercetare științifică și al documentării mentorilor prezenți:
- „Ce relații există între creativitate și conectivitate?“,
- „Cum influențează conectivitatea creativitatea?“,
- „Cât de creativi suntem și cum putem să ne declanșăm și să mărim aportul nostru creativ?“
Creativitatea a devenit ieri o stare de spirit. Ea este mai întâi de toate o aptitudine individuală obişnuită, de care dispunem în general în egală măsură, prezentă în fiecare dintre noi. Este suficient să o cultivăm cu ajutorul unor tehnici adecvate.
Ieri am demonstrat împreună, că toți dispunem de un potenţial creativ pe care îl putem dezvolta. Instrumentele propuse de către experții invitați sunt aplicabile atât în cadrul personal, cât şi în cel al unei activităţi de grup. Căutând rațiunile pedagogice ale legăturii dintre joc și creativitate, am generat energie pozitivă și ne-am stimulat creativitatea prin jocuri – Jocuri creative și activități distractive colaborative.
Facilitatorii noștri au fost sufletul evenimentului – Tim Hurson, un expert global în inovație și leadership și autorul a două bestselleruri de business, iar Dorte Nielsen, profesor și expert în educație și creativitate, autor de cărți de referință despre creativitate, premiată multiplu pentru activitatea ei. Pe lângă invitații menționați Andreea Nițoi (Crea-Est) și Simona Baciu (Transylvania College) au facilitat desfășurarea acestui atelier de creație în limba română.
La eveniment a mai avut loc o premieră. S-a lansat prima ediție a Manualului de scriere creativă al copiilor de la Transylvania College, manual realizat de membrii clubului de scriere creativă din școală, coordonați de talentata profesoară, tânăra Ramona Nagy. Manualul cuprinde povești creative realizate de elevi, care promit să nu se oprească aici.
Ambiția organizatorilor pe termen lung este ca peste 10 ani, România să adopte creativitatea ca o valoare de bază în cadrul sistemului de învățământ.
Un pas concret în acest sens sunt noile inițiative la care ne gândim și anume:
Echipele implicate vor pune bazele unui grup de oameni / un grup de inițiativă – de sprijin creativ, care să fie activi permanent și să sprijine prin acțiuni concrete acest demers educațional, pe termen lung, prin organizarea de tabere de creație și dezvoltarea de programe pe creativitate cu reprezentanți din cât mai multe școli românești.