După circa 48 de ore de căutări continue și investigații complexe, o minoră de 12 ani, care a plecat de la domiciliu fără acordul părinților, a fost găsită de polițiști și se află în afara oricărui pericol.
Tânărul cu care a plecat a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal și act sexual cu un minor.
La data de 20 august, în jurul orei 19:15, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 12 ani, din Sânpaul, a plecat de la domiciliu împreună cu un tânăr, fără acordul părinților. Cei doi ar fi plecat din Sânpaul cu un autovehicul către o destinație necunoscută.
În baza sesizării, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baciu, sub coordonarea Serviciului de Investgații Criminale, au demarat de îndată verificări și investigații specifice pentru găsirea celor doi. Astfel, în urma unor cercetări complexe, s-a stabilit traseul pe care cei doi l-ar fi urmat, precum și zone în care s-ar putea afla.
La data de 22 august a.c., în urma unei acțiuni de amploare de căutare, cei doi au fost depistați în zona pădurii Hoia.
În acțiune au fost angrenate efective importante de polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție Rurală Baciu, Serviciului de Investigații Criminale, Biroului pentru Centrul Universitar și Secției 5 Poliție. De asemenea, activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj-Napoca și al Direcției Operațiuni Speciale. Totodată, au participat și jandarmi.
În urma depistării, cei doi au fost conduși la sediul unității de poliție pentru clarificarea situației.
Din cercetări a reieșit că minora ar fi plecat de bună voie cu tânărul de 20 de ani. De asemenea, aceștia ar fi întreținut relații sexuale consimțite.
În baza probatoriului administrat, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și act sexual cu un minor, fapte prevăzute de Codul penal