Eugen Neagoe, antrenorul celor de la Dinamo Bucureşti, a suferit un stop cardiac, în timpul meciului cu Universitatea Craiova din etapa a 2-a din Liga 1.

coral

În minutul 25 al partidei, arbitrul Istvan Kovacs a fluierat întreruperea partidei şi a permis intrarea ambulanţei pe teren până la banca tehnică a echipei Dinamo, unde antrenorul Eugen Neagoe era căzut în stare de inconştienţă.

coral

Tehnicianul a fost suit pe targă şi urcat în ambulanţă unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, medicii folosind şi un defibrilator.

După aproximativ 15 minute, antrenorul dinamovist a părăsit Arena Naţională în ambulanţa în care i s-a acordat primul ajutor. Meciul s-a reluat de la scorul de 0-0 după ce a plecat ambulanţa, iar Dinamo avea să piardă în cele din urmă cu 2-0 după golurile marcate de Cristi Bărbut şi Mihai Roman.

coral