Eurodeputatul PMP Eugen Tomac și-a exprimat speranţa că în următorul Consiliu JAI se va stabili şi o dată privind intrarea terestră în Schengen a României, scrie Agerpres.
„Decizia luată astăzi de statele membre este una importantă, chiar dacă totul s-a desfăşurat într-o manieră diferită procedural faţă de celelalte decizii privind lărgirea spaţiului Schengen, când au fost primite alte state. Să sperăm că în următorul Consiliu JAI se va stabili şi o dată privind intrarea terestră, pentru că aceasta este de fapt ceea ce aşteaptă milioane de cetăţeni români şi, evident, antreprenorii din România. Personal, mă bucură această veste, chiar dacă este doar un mic pas înainte”, a scris Tomac, sâmbătă seară, pe Facebook.
Controalele effectuate la frontierele aeriene vor fi eliminate de la 31 martie 2024, a amintit el, având în vedere necesitatea ca această măsură să coincidă cu datele orarului de vară al Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian.
„Aştept însă o prezentare cât mai clară şi detaliată a condiţiilor pe care România le-a acceptat din partea Austriei, în acordul anunţat de Ministerul de Interne. Până la o integrare deplină mai avem mult de muncă şi de aceea trebuie să punem constant presiune pe toţi actorii implicaţi, pentru că România merită în Schengen!”, a adăugat Eugen Tomac.