Dorinţa de posesie a dus luni, 12 aprilie, la atacul violent al unui frate, prâslea, asupra celui mijlociu, chiar sub ochii neputincioşi ai fratelui cel mare! Totul, după o banală ceartă, pornită de la modul de toaletare de primăvară a terenului pe care-l deţin în comun: cel mic dorea să „radă” plantele perene, de pe un sol predispus la alunecări, pe când mijlociul dorea să le păstreze! Iar de aici s-a iscat cearta, privind împărţirea terenului moştenit de la părinţi, la final, fratele mic şi soţia lui declanşând o nimicitoare „şarjă” asupra celui mijlociu!
Bărbatul, trecut de 65 de ani şi, evident, un om de modă veche, este însoţit luni, 13 aprilie, la I.M.L. Cluj, de soţia lui. Cei doi sunt teribil de nesiguri, pentru că se află pentru prima oară în viaţă la instituţia medicală clujeană. După ce bărbatul îşi completează formularul, intrăm în vorbă, iar acesta se arată, de la început, dispus să-mi împărtăşească drama prin care trece.
„Deţin, împreună cu cei doi fraţi ai mei, pe varianta Zorilor-Mănăştur, un teren de aproape 1000 de metri pătraţi, pe care ne-am construit o casă cu două etaje, unde locuim toţi trei, cu o parte din familiile noastre. La parter locuiesc eu, la etajul unu fratele mijlociu, iar la doi fratele cel mare. Singuri am ridicat-o, după 1993, pe terenul moştenit de la părinţi, după ce comuniştii ne-au demolat o casă şi ne-au confiscat şi o parte din terenul acesta, pentru construcţia şoselei care uneşte Zorilor de Mănăştur. Singuri şi uniţi am trecut prin toate, dar parcă pandemia asta ne-a afectat pe toţi – iar pe fratele meu, mai mic cu cinci ani decât mine – parcă l-a înnebunit complet, asta pentru că el şi nevastă-sa n-au mai avut libertate de mişcare şi şi-au pierdut sursele de venit” – începe acesta.
Apoi continuă:
„Pe lângă asta, vrea să-şi ridice o casă pentru copil, împotriva dorinţei mele şi a celuilalt frate, chiar lângă a noastră, în ciuda faptului că suprafaţa respectivă nu-i permite acest lucru, fără a ne aduce mari inconveniente. Apoi a zis că-şi face o filigorie în fundul curţii, dar o acoperă cu azbestul de la fostul nostru acoperiş, materie cancerigenă, după cum probabil ştiţi – aşa că i-am spus că nici varianta asta nu e bună. Şi, ieri, fratele cel mic şi nevastă-sa au răbufnit, după ce nu ne-am înţeles cu ei că trebuie să păstrăm plantele perene şi să nu le distrugem, deoarece pământul nostru e predispus să o ia la vale, iar plantele respective au darul de a-l fixa mai bine.
Atunci, el şi nevastă-sa au avut o criză de nervi şi mi-au strigat să-mi iasă odată din cap că eu pot comanda, la nesfârşit, acolo! Şi, în secunda următoare, au sărit la mine şi m-au luat la pumni, spărgându-mi, instantaneu, buza. Din păcate, fratele nostru cel mare, prezent la faţa locului, n-a putut decât să-i mai potolească puţin, asta după ce încasasem bine de tot! În ciuda acestui fapt, peste o jumătate de oră – fără pic de mustrări de conştiinţă – pe când mă aflam în garaj, a apărut din nou, de data asta însoţit de fiu-său şi m-a ameninţat că mă omoară.
Acum, sincer, nici nu ştiu ce să fac, fiindcă sunt pus într-o situaţie teribil de grea: noi, care am fost atât de uniţi toată viaţa, să ajungem să ne războim pe la autorităţi – fiindcă, văd, altă soluţie nu există… Aşa că îmi scot certificat şi, cu strângere de inimă, o să fac plângere împotriva lui şi, eventual o să cer şi ordin să nu se mai apropie de mine!” Curând, bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii. Iese după circa zece minute, cu un certificat în care legiştii i-au recomandat între trei şi patru zile de îngrijiri. Apoi, îşi ia rămas bun de la subsemnatul şi părăseşte încăperea, ca să se îndrepte spre casă, împreună cu soţia – care, între timp, ieşise în curte şi-l aştepta…
