Ca reporter de eveniment, aflat aproape zilnic în „zona paşilor pierduţi” de la I.M.L., mă lovesc non-stop de cazurile unor femei, agresate tocmai de către cei care ar trebui să le iubească: soţi, iubiţi, copii, membri ai familiei! Însă, pe parcursul a doar 24 de ore – luni, 29 şi marţi, 30 martie – am întâlnit trei cazuri, dramatice, pe care am să vi le prezint din câteva „tuşe”. Totuşi, destul de sugestiv, ca să realizaţi amploarea fenomenului: înstrăinarea, lipsa de afectivitate, scăpate de sub control în aceste vremuri de pandemie!
Femeie cu trei copii, distrusă în bătaie de cumnat, în faţa familiei!
Doamna, în vârstă de 33 de ani, este cadru medical la o importantă unitate medicală clujeană. Îşi ţine, duios, la piept, copilaşul în vârstă de aproximativ doi ani. Şi mai are doi acasă, cel mai mare de clasa a doua. Iar micuţul, în răstimpuri, îi sărută rana, adâncă, de sub ochiul drept, doar-doar îi va alina cumva suferinţa… Vobeşte doar de bătaia mamei, la care a fost martor, iar ea îl linişteşte şi-i adresează cuvinte pline de afecţiune, fără legătură cu situaţia care a adus-o la I.M.L. Cluj. Pare complet amputată de sentimente, reacţionează ca şi cum se află încă în stare de şoc, după incidentul trăit cu o zi înainte. Ca să-şi mai descarce sufletul, îmi mărturiseşte că agresorul ei a fost, nimeni altul, decât propriul cumnat, sosit la ei, la invitaţia soţului – iar evenimentul s-a desfăşurat sub ochii soţului şi ai celor trei copilaşi.
Mărturiseşte aceasta: „De ceva vreme soţul meu îi tot împrumută bani din casă, fratelui său – pe care, acesta, de fiecare dată uită să-i înapoieze… Şi, duminică, înainte de ora 12.00, am avut o ceartă cu soţul meu, pe această temă, iar el a considerat potrivit să-l cheme pe fratele lui, ca să facem „decontul”. Acesta a venit repede, şi mi l-a făcut: după ce am deschis problema, a început să ţipe la mine – în apatia soţului, care-i ţinea partea – aşa că m-am enervat teribil şi i-am zis să iasă afară. L-am şi luat de guler, ca să-l scot din casă. Însă, gestul m-a costat! Cu mâna lui grea,cumnatul mi-a ars un pumn, sub ochi, făcându-mi o rană adâncă şi umplându-mă, instantaneu, de sânge. Şi, acum, iată-mă aici, fără să ştiu exact ce voi face pe viitor, fiindcă la această oră mă aflu între ciocan şi nicovală.”
Femeia este invitată în cabinetul de consultaţii şi, după câteva minute se întoarce, ţinând în mână un certificat, în care legiştii i-au recomandat între opt şi nouă zile de îngrijiri medicale…
Apoi, înainte de a părăsi sediul I.M.L., adaugă: „Totuşi, am să mă prezint la poliţie, imediat după ce ies de aici, ca să depun plângere pe numele cumnatului – şi o să văd eu dacă mi-o menţin sau o retrag. Sincer, sunt descumpănită rău, nu pot raţiona la această oră”. Apoi, asemeni unei păsări rănite, părăseşte încăperea, cu copilul în braţe…
„Iubitul a vrut să bată un vecin. Nu l-am lăsat. M-a bătut pe mine!”
Toată discuţia – de luni dimineaţă, de la I.M.L. Cluj – cu femeia agresată de către cumnat, se desfăşoară în prezenţa unei tinere. Despre ea aflu, ceva mai târziu, că are doar 24 de ani, iar cel care a determinat-o să ajungă la I.M.L. – iubitul ei – nu depăşeşte 25. Prezintă şi ea vânătăi, în dreptul frunţii, semn că a avut o soartă asemănătoare cu asistenta medicală, de adineaori. Mă abordează, probabil, din acelaşi motiv cu predecesoarea sa – acela de a se destăinui şi de a-şi lua, astfel, o piatră de pe inimă.
Cu îndârjire şi o hotărâre neobişnută, pe care i-o disting în priviri, aceasta începe:
„Iubitul meu, sau mai bine zis fostul meu iubit – împreună cu care sunt amică de circa şapte luni – a băut, ieri, cam mult. Ne aflam în apartamentul lui de bloc, din cartierul Mărăşti. Şi, dintr-o dată i s-a năzărit că trebuie, neapărat, să iasă şi să-l bată pe vecinul de pe palier, cu care avea o ceartă mai veche. Aşa că s-a năpustit spre uşă, ca un ins aflat în posesie – dar eu nu l-am lăsat. Am greşit profund, fiindcă, împiedicat să-l bată pe vecin, şi-a transferat ura asupra mea şi m-a potopit de pumni, bine ţintiţi, numai în zona feţei. M-a lăsat şah-mat, dezvăluind un om cum nici în cele mai cumplite vise nu mi-l imaginasem ”.
Se opreşte pentru o clipă, privindu-mă în ochi, cu o privire care-i certifică spaima. Adaugă: „A fost prima oară când m-a lovit – dar şi ultima, fiindcă nu va mai apuca vreodată să o facă! Până atunci, îi fac plângere la poliţie şi o să cer ordin de restricţie pe numele lui, ca să stea măcar la o sută de metri de mine – şi să nu-l mai văd! Asta pentru că îmi tot dă târcoale şi, prin diverse chipuri, încearcă să mă determine să-l iert. Dar, nici gând: cel care a bătut o femeie odată, o va face fără probleme şi a doua oară!”
Dialogul nostru este întrerupt de invitaţia de a fi consultată, aşa că intră în cabinet. Se întoarce, după câteva minute, cu un certificat în care legiştii i-au recomandat două zile de îngrijiri medicale. Salută, respectuos şi părăseşte, apoi, rapid, încăperea…
Victimă: „M-a bătut fiul, drogat, pentru că nu i-am dat bani!”
În dimineaţa zilei de marţi, 30 martie, pe coridorul – încă pustiu – al instituţiei medicale clujene îşi face apariţia o doamnă, îmbrăcată complet în negru, trecută de 50 de ani. Are privirile pierdute şi disting, deasupra măştii, în zona ochilor, urme de violenţă. O întreb ce anume a determinat-o să ajungă la I.M.L., la care femeia oftează, profund, şi răspunde:
„Din păcate, drogurile… Băiatul meu e dependent şi m-a bătut aseară, fiindcă nu i-am dat bani să-şi ia doza!” Observă fulgerarea de curiozitate din ochii mei şi, cumva încurajată, îmi povesteşte – ce-i drept, telegrafic, dar îndeajuns de sugestiv – drama prin care trece: „Credeţi-mă, am ajuns la capătul puterilor! Am fost nevoiţi să ne vindem casa, acareturile – tot ce-am avut la Cluj-Napoca – şi să ne mutăm, la ţară, la 25 de kilometri, numai ca să supravieţuim şi să-l scoatem pe băiatul meu din anturajele lui de drogaţi, de la Cluj. Doamne, câte am făcut şi câţi bani am cheltuit, degeaba, doar ca să-l vindecăm de acest viciu. A ajuns, la aproape treizeci de ani, o epavă – şi nu face altceva decât să vină la noi şi să ne jefuiască de bani şi de tot ce mai deţinem. Plus că ameninţă, permanent, că mă omoară – şi procedează exact precum tânărul acela care şi-a omorât mama, săptămâna trecută, cu securea!” Arată apoi că, aseară, acesta a apărut pe neaşteptate acasă, cu acelaşi scop: să ceară bani, ca să-şi procure droguri!
„L-am refuzat, hotărâtă. Şi atunci, a sărit la mine şi a început să mă bată, ca şi-n alte dăţi şi am scăpat doar cu ajutorul vecinilor! Acum, n-am încotro şi-i fac plângere la poliţie, insistând să i se dea ordin de restricţie, ca să-l ţină cât mai departe de mine… Mă doare sufletul că-l abandonez pe propriul meu fiu, dar asta e! Nu doresc să afle oamenii, de la ştiri, că m-a omorât propriul meu copil, drogat!”
Acestea fiind spuse, se cufundă într-o tăcere mormântală şi începe să plângă. Îşi revine puţin doar după ce este poftită în cabinetul de consultaţii al I.M.L. Zăboveşte acolo câteva minute, după care se întoarce cu un certificat, în care i-au fost recomandate trei zile de îngrijiri medicale. Apoi, la fel de răvăşită ca şi la început, îşi ia rămas bun şi părăseşte încăperea…
