Scenă halucinantă, duminică, de Florii în comuna clujeană Cămăraşu: doi "membri" ai Partidei Romilor, treceau – după o pomană bogată în alcool, oferită la cimitir – pe lângă gospodăria preşedintelui lor, Ioan Horvath. Brusc, li s-a pus pata pe el şi l-au atacat, chiar în poarta casei, cu pumnii şi picioarele. Din păcate, în conflict a intervenit şi soţia acestuia, Ramona, care a păţit-o urât: a încasat un bolovan în figură, de la unul dintre cheflii!
Pe simpaticul şi iubitorul de dreptate Ioan Horvath, preşedintele Partidei Romilor din comuna clujeană Cămăraşu, l-am cunoscut în urmă cu mai bine de 15 ani, cu ocazia unor emisiuni pe care i le-am dedicat – lui şi, mai ales, eternei sale lupte cu nedreptăţile, ce se petrec în mediul rural. De aceea, nu am fost foarte uimit când l-am întâlnit, luni, 26 aprilie, în sala de aşteptare a I.M.L. Cluj, unde s-a prezentat împreună cu soţia sa, Ramona, ambii bătuţi.
Însă, dintre cei doi, urme mai vizibile de agresiune prezenta doar consoarta sa, fapt care l-a determinat pe acesta să întocmească numai pentru soţie actele necesare consultului. „Pe mine m-au lovit mai „soft”, poate ca să nu lase urme, deşi cu pumnii şi picioarele, după ce m-au trântit la pământ”- începe acesta, zâmbind amar. Apoi trece la relatarea, în detaliu, a întregii tărăşenii:
„De Florii, la noi, la ţară, este obiceiul ca oamenii să meargă la cimitir şi să aştearnă flori pe mormintele dragilor dispăruţi, să aprindă lumânări şi apoi să facă pomeni. Ei, bine, după o asemenea pomană, în care nu s-a făcut economie la băutură, doi inşi din sat – tată şi fiu – s-au întors spre casă, trecând pe lângă casa mea, aflată în apropierea cimitirului. Şi, pentru că nutresc o ură nestăvilită faţă de mine, cei doi au început să mă înjure, ca şi-n alte dăţi, urât de tot. La care, ştiind de ce sunt în stare cei doi, nu am răspuns. Însă au persistat şi s-au repezit la mine, aflat chiar acolo, în poartă! M-au luat la pumni şi picioare, iar când soţia a sărit să-i oprească, unul, Miki junior, a lovit-o direct în faţă, cu bolovanul pe care-l ţinea în mână!”
Arzând de nerăbdare să relateze mai departe incidentul, soţia preia din zbor frâiele povestirii: „Atunci am căzut, în stare de inconştienţă, după care, când ne-am revenit puţin, am sunat la numărul de urgenţă 112. Au venit degrabă poliţia şi salvarea, iar pe mine medicul m-a tratat chiar acolo, în ambulanţă. Pe cei doi bătăuşi, poliţia s-a mulţumit deocamdată să-i ia la întrebări, iar nouă ne-a transmis să ne prezentăm la I.M.L. Cluj, pentru certificat medico-legal, ca să poată începe cercetarea penală”.
Nu-şi ispăveşte bine vorbele şi aceasta este invitată în cabinetul de consultaţii.
Răgaz de care soţul profită şi concluzionează:
„N-o să-i lăsăm aşa de uşor pe cei doi, fiindcă mai au o mulţime de plângeri pe numele lor, amenzi contravenţionale şi, de asemenea, dosare penale. Vrem ca legea să-şi spună cuvântul şi încazul nostru – şi să plătească pentru faptele lor, fiindcă nu trăim în junglă! Ne-au mai făcut probleme în diverse alte situaţii şi vrem ca ele să înceteze pentru totdeauna!”
Între timp, femeia iese din cabinet, ţinând în mână un certificat, în care legiştii i-au recomandat trei zile de îngrijiri medicale. Apoi, cu aceeaşi politeţe care-i caracterizează, cei doi soţi îşi iau rămas bun de la subsemnatul şi părăsesc instituţia medicală clujeană.
