Maria Hoka, o pensionară în vârstă de 63 de ani, din localitatea clujeană Luna de Sus, comuna Floreşti, a fost la un pas de o dramă. Miercurea trecută, aceasta a fost atacată, în plină stradă, de un uriaş ciobănesc asiatic, lăsat liber de tatăl stăpânului său, care se îmbătase şi uitase poarta larg deschisă. 

 Acum, când i-a cerut socoteală pentru rănile adânci până la os, stăpânul real al câinelui, fiul celui neglijent e de acord să o despăgubească pe femeie doar cu preţul celor zece ouă pe care aceasta le cumpărase şi s-au spart în momentul atacului canin!

Aflată în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj, pensionara, fostă brutăreasă, acceptă din prima clipă să-şi descrie coşmarul prin care a trecut la data de 10 februarie, pe o uliţă din satul său, Luna de Sus, comuna Floreşti. Mărturiseşte aceasta:

„Tocmai fusesem la magazin ca să cumpăr zece ouă şi mă îndreptam spre casă. La un moment dat am văzut o poartă deschisă, la gospodăria unui  sătean, şi în faţa ei un câine uriaş, care şedea întins, cu capul plecat, pe labe. M-am interesat mai târziu, era un exemplar din rasa ciobănesc asiatic… În vecini, într-o curte alăturată de vizavi, câţiva tinichigii lucrau ceva la o maşină pusă pe butuci.

Eu, în drumul meu spre casă, văzând câinele – şi parcă mirosind ceva – m-am dat spre stânga, ca să trec mai aproape de curtea în care se aflau tinerii… Însă, în clipa următoare, câinele şi-a luat avânt şi a sărit peste o maşină, parcată între noi, şi m-a atacat direct la beregată. În secunda următoare am avut parte de un miracol dumnezeiesc, fiindcă i-am barat colţii cu braţul, salvându-mi astfel viaţa. În schimb, el şi i-a înfipt adânc  în braţul meu, sfâşiindu-mi bunda groasă, de iarnă…”

Se opreşte pentru o clipă din relatare, îşi dă jos pardesiul şi-mi arată urmele de pe braţ, lăsate de animal: adânci, până la os, atât de largi încât puteai să-ţi vâri degetul prin ele. Apoi continuă:

„Din fericire, au sărit repede doi băieţi la el, înarmaţi cu o lopată şi un târnăcop, iar câinele s-a speriat şi a fugit. Eu am leşinat de durere şi frică, şi sângele a început să ţâşnească, în valuri… instant sub mine s-a făcut o baltă Salvatorii mei m-au legat cu ceva şi m-au dus până acasă, mai mult moartă decât vie. Între timp, a sosit la faţa locului şi poliţia, care a redirecţionat ambulanţa către mine.

Când mă aflam în ambulanţă, în drum spre Cluj-Napoca, am auzit că la faţa locului şi-au făcut apariţia şi criminaliştii, înarmaţi cu un aparat foto, care au luat imagini cu câinele. Curând, am ajuns la U.P.U. Cluj-Napoca, unde medicii mi-au acordat primul ajutor.

Apoi, după câteva ore de şedere, sub supraveghere, m-au trimis acasă. Vineri, m-am prezentat la I.M.L. Cluj şi am fost văzută de către medicii de aici. Însă aceştia n-au putut să-mi elibereze certificatul imediat, mi-au spus că o vor face abia după ce specialiştii îmi vor stabili numărul de zile de tratament. Între timp mi s-a stabilit şi tratamentul – vaccin antirabic, până la data de trei martie – aşa că sunt aici, astăzi, pentru a-mi fi eliberat un certificat medico-legal.” O întreb apoi pe victimă, dacă stăpânul câinelui a avut faţă de ea un comportament fair-play.

Îmi răspunde, cu o grimasă de dispreţ: „Dimpotrivă! Deşi bătrânul a spus că-şi recunoaşte vina, şi-o asumă şi că din cauza lui s-a petrecut totul,  stăpânul propriu-zis al câinelui  – fiul său – mi-a spus, cu un tupeu incredibil, că-mi va plăti doar cele zece ouă care se aflau la mine în plasă şi care s-au spart în timpul atacului. De-aia nu-l voi lăsa şi-l voi pune serios la plată, îl dau şi în Tribunal – mai ales pentru atitudinea lui, dar şi pentru faptul că nu a putut pune la dispoziţia autorităţilor carnetul de sănătate al câinelui, obligându-mă în acest fel să urmez un tratament lung şi dureros!”

Nu-şi isprăveşte bine fraza şi d-na Hoka este poftită în cabinetul de consultaţii. Se întoarce, după circa cincisprezece minute, cu un certificat în care legiştii i-au recomandat aproape două săptămâni de îngrijiri medicale. Şi înainte de a părăsi instituţia medicală clujeană, aceasta conchide: „Am uitat să vă spun că de o săptămână, de când m-a atacat câinele ăla, am rămas cu o frică teribilă şi nu mai pot dormi noaptea mai mult de zece minute. M-am ales, practic şi cu o teribilă traumă psihică,  fiindcă-mi revine mereu în minte scena respectivă – dar şi gândul, obsesiv, că astăzi puteam fi deja moartă şi îngropată dacă nu-mi puneam braţul la bătaie… ”