Doamna Delia, cadru medical la o clinică pediatrică din Cluj-Napoca, așteaptă, însoțită de Alexia, fetița ei în vârstă de 11 ani, să fie poftită împreună cu aceasta în cabinetul de consultații al I.M.L. Cluj. Zadarnic însă, pentru că – în graba venirii, direct de la Școala Gimnazială “Traian Dârjan”, unde Alexia fusese atacată de doi colegi – nu luase certificatul de naștere al acesteia, așa că actul medical a fost amânat pentru ziua următoare. Prilej pentru doamna Delia să-mi povestească, detaliat, incidentul violent căruia i-a căzut victimă fiica ei.
Doamna Delia este o femeie hotărâtă, de acțiune și extrem de sufletistă, parcă predestinată meseriei sale de cadru medical la Clinica d Pediatrie. Mobilizată la maximum, aceasta, după ce află că trebuie să amâne puțin consultul fetiței, se concentrează să-mi relateze cu cât mai mare acuratețe întâmplările petrecute cu doar câteva minute în urmă. Începe doamna Delia: “În primul rând vreau să știți că iubesc școala din cartierul Someșeni, acolo unde învață fetița mea și, în ciuda acestui incident, vrem ca ea să învețe în continuare acolo și nu am vrea să ne certăm cu conducerea școlii. Iar Alexia e un copil cuminte, silitor, care iubește pe toată lumea și n-ar vrea nici ea să plece la altă școală.
Dar, din păcate, la această unitate de învățământ sunt câțiva copii, romi, cu tulburări grave de comportament, care intră în clasele vecine și-și bat colegii cu sălbăticie. Eu nu pot rămâne impasibilă la aceste manifestări, fiindcă aceștia pot să persevereze și într-o zi îmi vor nenoroci fata – sau și mai rău – iar Alexia, se pare e o victimă de serviciu! E vorba, în special, de doi băieți dintr-o clasă paralelă, care și în urmă cu două săptămâni i-au învinețit un picior și i-au distrus telefonul. Iar azi dimineață, aceiași băieți au pătruns în clasa Alexiei și, înarmați cu ghiozdane, au început să-i lovească, la întâmplare, pe copii. Astfel că Alexia a ajuns să le fie din nou victimă, alegându-se de data asta cu julituri la o mână, după ce s-a apărat de ei !”
Doamna Delia se oprește pentru o clipă, mă privește în ochi, pentru a vedea efectul spuselor sale, după care-și continuă mărturia: “Imediat după ce a încasat ultima bătaie, fetița m-a sunat, iar eu am venit repede la școală. A apărut și poliția la fața locului, dar și directoarea și paznicul școlii. Acesta mi-a spus că a văzut cum se îmbrâncesc elevii, dar n-a putut interveni, de frica părinților romilor – care l-au tot amenințat că vin și-l bat, în caz că face ordine. Mai departe, pentru că fetița avea dureri serioase, am chemat SMURD-ul și ne-am deplasat împreună la UPU copii și, acum, iată-ne aici. Din păcate n-am știut că trebuie să luăm cu noi certificatul de naștere al fetiței, dar mâine soțul o să rezolve situația și, negreșit, Alexia o să fie consultată”!
Se oprește din nou și o privește pe fetiță, ca să se convingă de faptul că e în regulă, după care concluzionează: “Poliția m-a sfătuit să nu permit să continue această situație și să fac, fără întârziere, plângere penală. Deci, e limpede că asta o să fac, indiferent de consecințe și de părerea mediatorului rom care funcționează în școală – dar care nu știu ce face, efectiv, fiindcă rezultatele existenței sale nu se văd! E o minune că Alexia n-a fost lovită în cap cu ghiozdanul – dar asta a fost și pentru că s-a apărat, săraca, așa cum a putut, cu mânuța! Ca să nu mai spun că în fiecare zi copiii de acolo se bat ca și chiorii – și nimeni nu ia vreo măsură! Păi dacă unii-s elevi cu probleme psihice, să-i interneze în școli speciale, nu să-i omoare pe cei normali!”
La finalul întâlnirii, o rog pe d-na Delia să-mi ofere numărul de telefon, ca să pot urmări evoluția cazului, lucru pe care aceasta-l face cu promptitudine. Apoi, își ia rămas bun și, ținându-și strâns fetița de mână, părăsește instituția medicală clujeană.
P.S. Revin cu un telefon, joi 22 octombrie, iar mama fetiței îmi mărturisește, cu aceeași amabilitate, următoarele: “Chiar ieri a fost soțul meu, împreună cu fetița, la I.M.L. și au scos de acolo un certificat, în care medicii i-au recomandat Alexiei câteva zile de îngrijiri și de repaos. După aceea bărbatul meu s-a prezentat la secția de poliție, predând copia certificatului, prilej cu care polițiștii l-au asigurat și pe el că vor începe curând cercetările!”