coral

O tânără de 30 de ani s-a spânzurat în camera ei din cartierul clujean Gheorgheni, cu un cablu de prelungitor, fiind găsită de către fratele ei. Tot acesta a fost și cel care a alertat poliția, sosită rapid la locul faptei. Conform surselor BZC,  vecinilor victimei, aceasta era depresivă, fapt ilustrat și de numeroasele urme vechi de tăieturi, de pe mâinile sale. După toate probabilitățile, suicidul a avut loc înainte de miezul nopții. Trupul femeii a fost transportat la IML Cluj, în vederea autopsierii.

coral

„A fost găsită decedată în jurul orei 15.00, iar polițiștii au fost sesizați în jurul orei 16.00. Sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj. 

coral