Florin, un tânăr în vârstă de 24 de ani, aşteaptă să fie consultat de către legiştii clujeni. Este însoţit de tatăl său, îngrijorat, la rândul său. Acesta-mi mărturiseşte că fiul lui a fost bătut crunt şi tâlhărit de ceasul de pe mână, vinerea trecută, în zona magazinului „Sora”, de un boxer – „Alex Mondialu`”, drept răzbunare fiindcă Florin fusese predecesorul său în relaţia cu o atrăgătoare jună. Iar pentru că boxerul n-a putut suporta acest lucru, l-a urmărit zile întregi pe Florin şi când l-a prins i-a scos şase dinţi din gură, cu o serie de pumni!
Florin povesteşte, sub privirile protectoare ale tatălui, că incidentul s-a petrecut vinerea trecută, în jurul orei 23.00, după ce îşi scosese un telefon de la amanet şi o luase spre casă, pe aleea ce iese, din spate de la „Sora”, în B-dul 21 Decembrie. „Doi inşi s-au luat după mine: Alex Mondialu` şi altul, Abel.
Îi cunosc pe amândoi fiindcă Alex e actualul prieten al „fostei” mele, iar Abel – amicul lui de nădejde – şi de o vreme mă tot urmăreau şi mă ameninţau cu bătaia. Acuma, se vede că au reuşit să mă prindă şi Alex mi-a scos dinţii din faţă, în acelaşi timp tâlhărindu-mă şi de ceasul pe care-l aveam pe mână – nu foarte scump, dar preţios din punct de vedere sentimental, primit în dar de la patronul meu… Noroc de faptul că telefonul îmi era vârât adânc în buzunarul de la pantalon şi nu l-au văzut, fiindcă mi-l furau sigur şi pe acela”.
Arată că, imediat după incident, adat fuga acasă iar tatăl lui a anunţat, de acolo, poliţia. S-au deplasat împreună până la secţie, însă nu a putut depune plângere, în sediu nefiind niciun cadru la ora aceea, în afară de ofiţerul de serviciu. Apoi au mers la U.P.U., unde lui Florin i s-au acordat îngrijiri medicale, până la ora trei dimineaţa.
„După aceea am fost transferat la Clinica de Chirurgie Maxilofacială, de pe strada Pavlov, unde mi-au scos rămăşiţele dinţilor care-mi fuseseră rupţi – şi m-au ţinut acolo până dimineaţa la ora şase. Iar acum am venit la I.M.L., să mi se elibereze certificat medico-legal, ca să-i pot urmări în justiţie pe amândoi” – explică tânărul. Curând, acesta este invitat în cabinetul de consultaţii.
Se întoarce, după câteva minute, cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 25 şi 30 de zile de îngrijiri… Între timp, când tânărul se afla înăuntru, tatăl său apucase să-mi mărturisească următoarele:
„Eu am 48 de ani şi de când mă ştiu doar am muncit – şi în aceeaşi lege i-am crescut şi pe băieţii mei! Şi uite, de vineri copilul meu a ajuns să nu mânânce decât supă cu paiul, din cauza unui ins care-l urmăreşte de ceva vreme şi acum s-a răzbunat – doar pentru că în urmă cu doi ani a fost prietenul iubitei sale actuale! Dar, nu-i nimic mergem cu ei până la capăt – ca să nu aibă impresia că în această ţară ei fac legea”!
La rândul său, tânărul conchide, înainte de a părăsi sediul I.M.L.Cluj: „Ăsta-i preţul faptului că nu am fost şi nu sunt vagabond – n-am fumat niciodată şi nici n-am băut alcool – şi ăstora le e ciudă pe mine că muncesc, nu ca ei care umblă doar să le ceară bani celor care dispun… Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să se facă dreptate, cât mai curând, şi în cazul meu”!