coral

Astăzi, 31 octombrie 2023, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a organizat un exercițiu de antrenament cu scopul de a verifica aplicabilitatea Planului de Acțiune pentru Situații de Urgență, în cazul producerii unui accident de aviație pe aeroport.

coral

Exercițiul de antrenament, coordonat de David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Cluj, s-a desfășurat după următorul scenariu:

„O aeronavă de tip A 320 aparținând companiei X-AERO a ieșit de pe pistă, după aterizare, iar datorită deteriorării trenului de aterizare, fuzelajul și planurile aeronavei au suferit avarii, determinând secționarea acesteia în două bucăți. În zona accidentului s-au zărit coloane de fum și au fost indicii de izbucnire a unui incendiu. La bordul aeronavei nu s-au aflat materiale periculoase, iar cantitatea de combustibil la momentul aterizării a fost de 3 tone. Din cei 100 de pasageri și 6 membri ai echipajului, s-a estimat că 25 de persoane au decedat, 15 au fost grav rănite, 26 au suferit răni ușoare și 40 de persoane nu au avut nevoie de îngrijire medicală imediată.”

Exercițiul de antrenament s-a desfășurat conform legislației aplicabile în domeniu, care presupune organizarea unui astfel de exercițiu, pentru verificarea aplicabilității planului acțiune, o dată la doi ani.
Principalele obiective ale exercițiului au fost:

  • –  antrenarea personalului de intervenție în cazul producerii unui accident de aviație civilă pe aeroport;
  • –  coordonarea acțiunilor de intervenție între instituțiile, companiile, serviciile și persoanele implicate în rezolvarea situațiilor de urgență;
  • –  familiarizarea personalului din perimetrul aeroportuar și din cadrul instituțiilor cu atribuții în gestionarea serviciilor de urgență privind rolul lor în planul de acțiune, precum și corectarea eventualelor deficiențe;

Acțiunile de alarmare și intervenție din cadrul exercițiului s-au realizat în timp real, fiind implicați aproximativ 800 de reprezentanți ai instituțiilor și societăților cu atribuții în rezolvarea și gestionarea situațiilor de urgență, iar în calitate de observatori au participat reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, reprezentanți ai instituțiilor cu activitate în perimetrul aeroportuar, ai companiilor aeriene și directori ai aeroporturilor din România.

În vederea perfecționării capacităților de răspuns și a monitorizării aplicabilității procedurilor în cazul producerii unui incident/accident de aviație civilă, pompierii din cadrul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al Aeroportului Internațional Cluj desfășoară periodic exerciții de antrenament.

Aeroportul Internațional Cluj mulțumește tuturor participanților pentru eforturile depuse în vederea realizării cu succes a exercițiului.

coral