Studenții și cercetătorii care au peste 19 ani și studiază sau lucrează în inginerie, medicină, tehnologie, biologie, chimie, fizică sau matematică au şansa de a participa la FameLab, cea mai importantă competiție internațională de comunicare a științei, desfăşurată în peste 30 de țări.

Pentru a se înscrie în concurs, participanții trebuie să pregătească un material video de maximum 3 minute în care să prezinte în mod cât mai captivant un subiect din știință. Termenul limită pentru înscrierea online este 31 martie 2019, după care concurenții selectați vor fi invitați la preselecțiile regionale FameLab, organizate în luna aprilie la universități și centre de cercetare din București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Timișoara și Târgu Mureș.

În urma preselecțiilor vor fi aleși concurenții pentru finala națională, care vor beneficia și de un masterclass de comunicare susținut de specialiști din Marea Britanie și România.  

Abilitatea de a comunica ușor și clar cu un public care nu are pregătire în domeniul științei devine o prioritate pentru cercetători din întreaga lume. Pe de o parte, ea poate influența șansele lor de a obține finanțare sau sprijinul autorităților.

Pe de altă parte însă, este important ca rezultatele muncii de cercetare în domeniile științei să poată fi transmise clar publicului, deoarece adesea au impact direct asupra vieții noastre.

FameLab urmărește să promoveze importanța comunicării în știință și să îi încurajeze pe studenți și cercetători să vorbească cât mai mult și cât mai bine despre munca lor”, a declarat Gabriel Ivan, coordonator al programelor de știință din cadrul British Council România.

Marele premiu al FameLab România este o saptămână la Cheltenham Science Festival (Marea Britanie), unde câştigătorul competiţiei naţionale va participa la finala FameLab International alături de câșigători din alte 29 de țări. În plus, reprezentantul FameLab România în finala internațională va beneficia și de un premiu de 500 de euro acordat de Asociația pentru Educație și Știință Hermann Oberth, partener de 10 ani al competiției FameLab. 

Competiția FameLab, ajunsă la cea de-a 11-a ediție în România, este organizată de  Universitatea Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Institutul de Științe Spațiale, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Politehnica București, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, SOMS și ARCUB, cu sprijinul UEFISCDI, Asociația pentru Educație și Știință Hermann Oberth, Asociația Ad Astra, Editura Humanitas și Bucharest Technology Week.

Peste 10000 de studenți, cercetători sau profesioniști în știință din universități, organizații și centre de cercetare din întreaga lume au participat până în prezent la FameLab. Pe lângă British Council și Cheltenham Science Festival, concursul este susținut de numeroase organizații e profil, printre care NASA (partener FameLab în SUA) și CERN (Elveția).

Pentru mai multe informații despre înscrieri și desfășurarea concursului în România vă invităm să accesați ACEST LINK.