Consiliul Județean Cluj a fost notificat oficial în legătură cu faptul că a câștigat un nou proiect cu finanțare europeană. Acesta vizează dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, unitate sanitară care își desfășoară activitatea în spații aflate în proprietatea forului administrativ județean.
Finanțarea europeană nerambursabilă va fi utilizată pentru achiziționarea a 195 de echipamente și aparaturi medicale ultraperformante, de ultimă generație. Acestea vor fi date în folosință în cadrul a 11 secții și specializări ale Ambulatoriului, localizate în corpurile de clădire de pe strada Clinicilor, numerele 3-5.
Importanța câștigării finanțării europene e dată de faptul că această investiție va contribui, în mod considerabil, la creșterea calității actului medical, la îmbunătățirea activității curente a ambulatoriului și la asigurarea unui proces de diagnostic și tratament de înaltă calitate, în beneficiul tuturor pacienților.
Astfel, utilizarea tuturor acestor echipamente moderne va face posibilă tratarea pacienților prin operații minim-invazive care, implicit, vor contribui la reducerea numărului de zile de spitalizare și la o recuperare mult mai rapidă a acestora.
Valoarea totală a proiectului este de 13.182.344 lei din care nu mai puțin de 10.486.735 lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă a Uniunii Europene. Astfel, cofinanțarea asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj este de 2.695.609 lei.
***
Proiectul a fost depus spre finanțare și a fost declarat câștigător în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Obiectivul Specific 8.1 – Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate „Operațiunea A – Ambulatorii”.
Reamintim, în acest context, faptul că Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca este una dintre cele mai mari unităţi sanitare cu paturi din România. Dispunând de 1.542 de paturi în toate specialităţile medico-chirurgicale, Spitalul Județean Cluj deservește urgențele pentru regiunea de nord-vest a țării.
Acesta are 41 de secţii şi compartimente clinice și neclinice în toate specialităţile medico-chirurgicale, ambulatorii integrate și cabinete de specialitate. Activitatea este structurată pe trei segmente, respectiv asistenţă medicală de urgență, de diagnostic acut/cronic și programe de sănătate, învăţământ medical universitar şi postuniversitar şi cercetare ştiinţifică medicală.