Pe lângă pierderea gustului și a mirosului, un nou simptom al virusului s-a dovedit a fi pierderea simțului uman. Acest lucru a fost demonstrat zilele acestea, în Cluj-Napoca, când un bărbat, căzut jos pe stradă și care prezenta probleme respiratorii, a fost ignorat de trecători.

Incidentul a fost făcut public de un tânăr din Cluj-Napoca, care a relatat întâmplarea pe pagina personală de Facebook. Pe strada Hașdeu, în fața magazinului în care tânărul muncea, a intrat un bărbat care l-a avertizat în legătură cu „un domn care doarme pe trotuar.”

Confuz tânărul a ieși afară ca să vadă ce s-a întâmplat:

„Într-adevăr. Era un domn întins pe trotuar. Îmi pun masca și mă apropii să-l întreb ce s-a întâmplat, iar el îmi spune cu ultimele puteri că nu are aer”, a scris acesta. Domnul avea în jur de 50 de ani, era din Gheorgheni și nu era un om al străzii, după cum ar fi crezut trecătorii.

Autoritățile au întârziat să apară

„Într-o secundă, colegul din spate sună la Salvare și le spune de cazul domnului. Colegul îmi transmite că cei de la Salvare îi ziceau că știu de cazul domnului. Păi și dacă știți, de ce-i jos?”, a scris Emanuel pe Facebook.

Văzând că Salvarea nu vine, tânărul a încercat să-l ajute pe bărbat și i-a dat apă, urmând ca acesta să se întindă înapoi jos din cauza durerii din piept. Jandarmii care au văzut incidentul, au apelat și ei la numărul de urgență.

„Era și 35 când se apelase prima dată la numărul unic de urgență. Acum e 55. Nimeni, nimic. A fost nevoie de trei apeluri pentru ca Salvarea să sosească în final pe la fix. Echipajul l-a așezat pe domn pe targă, acesta acuzând în continuare dureri în zona pieptului”, a relatat el.

 

Pandemia ucide umanitatea

Întârzierea serviciului de urgență nu a fost atât de surprinzătoare pentru acesta, pe cât a fost reacția oamenilor la această întâmplare:

„Cireașa de pe tort. Mă-ntorc în magazin că venise între timp un client. Îi povestesc incidentul, iar prima reacție a fost: „Și ai pus mâna pe el?” Stupefiată inițial, pe urmă răspund: Nu, doamnă. Nu am pus mâna. Ce era să fac? Să-l las să zacă acolo și să se zbată ca peștele pe uscat? În condițiile în care strada respectivă era destul de circulată, mă gândesc că domnul a „dormit” pe trotuar câteva minute bune până ce am fost anunțați de prezența acestuia”, a explicat el.

 

O poveste cu și despre oameni

Prejudecățile oamenilor, mai ales în contextul pandemic, provoacă multă răutate față de cei din jurul nostru.

„Oare ce și-o zis? „Dă-l la naiba că sigur îi beat sau îi pe ceva de o căzut așa. Hai mai departe că poate luăm COVID sau nu știu ce altceva.”Menționez că domnul purta mască pe care ulterior și-a tras-o sub bărbie.”

Emanuel a declarat pentru Monitorul de Cluj că:

„Vreau să insist mai mult pe ideea faptului că domnul a zăcut pur și simplu zeci de minute, pe o stradă destul de circulată chiar și pe timpul stării de alertă și nu l-a băgat nimeni în seamă. Apoi faptul că Salvarea a venit extrem de greu, deși acuzase faptul că nu are aer. Mai mult, reacția doamnei din magazin. Stupefianta „Ai pus mâna pe el?” Mi s-a părut strigător la cer!”

Emanuel a aflat ulterior că domnul și-a revenit și acum e bine.

„Unde-i grija, umanitatea și celelalte lucruri? Îs în van gândite și concepute? Vorba poetului Eminescu: de două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem”, a încheiat acesta.