coral

Este vorba despre fabrica Becker România, cu sediul în Gherla. Activitatea acestei fabrici va fi suspendată, după ce aici a apărut un focar de infectări cu Covid-19.

coral

Mai mulți angajați au făcut testul pentru depistarea virusului SARS-CoV-2. În urma testării, 17 persoane au fost confirmate luni, 14 septembrie, pozitive cu noul coronavirus. 

Mircea Abrudean, Prefectul Clujului, a precizat că este în curs o anchetă epidemiologică, iar în funcție de rezultatul anchetei se vor impune și alte măsuri. Mai multe detalii legate de acest caz urmează să fie anunțate marți, anunţă gherlainfo.ro.

Primul caz pozitiv din orașul Gherla apăruse în luna aprlie a acestui an tocmai la fabrica Becker Romania, iar apoi au urmat să fie testaţi pozitivi și alți angajați. În data de 18 aprilie deja erau 10 angajaţi testaţi pozitivi.

Deoarece nu a fost vorba despre un caz izolat, iar numărul de persoane confirmate era în creștere, conducerea companiei a decis la acea vreme ca întregul personal să intre în șomaj tehnic pentru două săptămâni, urmând ca din data de 5 mai să fie reluată activitatea.

„Avem un focar activ la o fabrică din Gherla. Ca urmare a testarii realizate de angajator la 54 de persoane care erau contacti directi cu un caz pozitiv, au fost depistați 17 angajați pozitivi. S a luat măsura suspendării activității pentru decontaminare. Ancheta epidemiologică este in curs, urmând a se stabili contactul direcți și a se lua măsura carantinarii la domiciliu a acestora. Pacienții pozitivi vor fi transportați la spitalele Covid din Cluj-Napoca pentru evaluare medicala. Revin cu informații pe măsură ce avem mai multe date”, a transmis Mircea Abrudean.

coral