Fostul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna, a fost condamnat de ICCJ la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru trafic de influenta intr-un dosar inceput in perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din 2016. Sentinta este definitiva.

Horvath Anna a declarat ca in urma deciziei ICCJ va demisiona din functia de consilier local al municipiului Cluj-Napoca.

 „ICCJ a pronuntat, miercuri, o sentinta in cazul meu, de doi de inchisoare cu suspendare pentru trafic de influenta, aceasta fiind definitiva. Eu am invatat, ca jurist, ca sentintele judecatoresti definitive nu se comenteaza, ci sunt executate. Cu constiinta impacata si curata pot sa spun ca in cele 954 de zile am incercat cu toate posibilitatile legale sa imi dovedesc nevinovatia, desi, de multe ori, mi s-a parut ca o zbatere a celui care are mainile si picioarele legate si este aruncat in apa. Dupa motivarea sentintei voi merge mai departe la CEDO. In urma sentintei, imi voi da demisia din functia de consilier local in Consiliul Local Cluj-Napoca, aceasta fiind o functie aleasa”, a spus Horvath.

Potrivit sentintei ICCJ transmisa, miercuri, instanta a achitat-o pe Horvath Anna pentru comiterea infractiunii de spalare de bani si a mentinut-o pe cea de doi ani inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta, cu interzicerea unor drepturi pe o durata de 2 ani.

„Suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani inchisoare aplicata inculpatei Horvath Anna, pe un termen de supraveghere de 4 ani, calculat incepand cu data prezentei decizii. Obliga inculpata ca pe durata termenului de supraveghere sa se prezinte la Serviciul de Probatiune Cluj, la datele fixate de acesta, sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa, sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, sa comunice schimbarea locului de munca, sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta”, se arata in documentul citat.

Instanta a mai decis sa impuna fostului viceprimar sa frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de serviciul de probatiune sau organizat in colaborare cu institutii din comunitate.

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta munca neremunerata in folosul comunitatii in cadrul Asociatiei Filantropice Medical-Crestina Cluj sau Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj, pe o perioada de 100 de zile lucratoare”, se subliniaza in sentinta.

De asemenea, ICCJ a decis in ceea ce il priveste pe omul de afaceri clujean Fodor Zsolt, inculpat, de asemenea, in dosarul lui Horvath Anna, sa il achite pentru comiterea infractiunii de spalare de bani, dar a mentinut pedeapsa de 1 ani si 6 luni inchisoare cu suspendare aplicata pentru savarsirea infractiunii de cumparare de influenta.

Horvath Anna a fost condamnata, in martie 2018, de Curtea de Apel Cluj la 2 ani si 8 luni de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta si spalare de bani. Ea a fost acuzata ca in perioada februarie-mai 2016 si-ar fi folosit influenta pe langa functionari publici din Primaria Cluj-Napoca pentru „urgentarea avizarii unor proiecte imobiliare” in favoarea omului de afaceri Fodor Zsolt, si ar fi cerut in schimb 60 de abonamente la doua festivaluri de muzica din Cluj-napoca pentru voluntarii care o sprijineau in campania electorala pentru alegerile locale din 2016.

Potrivit unui comunicat al lui Horvath Anna transmis, atunci fostul viceprimar sustinea ca nu a fost surprins de decizia Curtii de Apel Cluj si s-a pregatit pentru orice eventualitate.

„Sunt aici, si daca ar trebui sa o iau de la capat, as face-o cu aceeasi credinta neclintita! As minti daca as spune ca ma surprinde decizia de astazi. Apropiatii mei stiu ca m-am pregatit pentru orice eventualitate. Nu pentru ca as fi comis o ilegalitate, ci pentru ca, in ultimele 525 de zile, am constatat pe propria piele ca Romania este un stat securist. (…) Din pacate, aceasta decizie demonstreaza, fara indoiala, ca, daca <> ale statului securist au decis, in urma cu doi ani, sa declare ca viceprimarul maghiar din Cluj-Napoca reprezinta un factor de risc pentru securitatea nationala si sa o elimine din spatiul public, aratand o lectie si pentru suporterii acesteia, atunci pot actiona in acest sens fara nicio rezerva. Cei care incearca sa interpreteze decizia de astazi in baza legilor statului de drept, le transmit sa nu se oboseasca! In Romania statul de drept nu exista. Si daca a existat vreodata, a incetat sa mai existe”, a aratat Horvath.

Potrivit acesteia, decizia Curtii de Apel Cluj transmite si un mesaj in conditiile in care s-a dat in spatele usilor inchise.

„Inainte sa vorbesc despre sentinta, doresc sa spun cateva cuvinte despre circumstantele de azi dimineata (vineri – n.a.), deoarece cred ca au un mesaj. Decizia Curtii de Apel Cluj, care ar fi trebuit sa fie una rostita in mod public, a fost amanata de trei ori, ultima data pentru vineri dimineata la 8.30. La ora 8 Curtea s-a pronuntat deja, in spatele usilor inchise. Daca e inuman ceea ce s-a intamplat aici, astazi, va las sa decideti fiecare. (…) Daca as fi dramaturg, cu siguranta as incerca, in cadrul concursului de proiecte dramaturgice planificat de UDMR pentru anul Centenarului, sa intrec <> lui Kafka, dar nu sunt dramaturg. Sunt politician si avocat”, a subliniat fostul viceprimar.

Horvath Anna a transmis celor care se opun cu atata vehementa reformei legilor justitiei si modificarii Codului Penal sa studieze cu mare atentie acest caz si sa nu treaca cu superficialitate peste niciun detaliu, pentru ca ceea ce s-a intamplat in acest dosar is se poate intampla oricui, nu doar politicienilor, ci si oamenilor de afaceri, formatorilor de opinie sau „oricarui om care munceste pentru comunitate cu onestitate, daruire si devotament”.

In 10 octombrie 2016, procurorii au facut perchezitii la Primaria Cluj-Napoca si la domiciliul lui Horvath Anna, suspectand nereguli in finantarea campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2016.

In 13 octombrie, Horvath Anna a anuntat pe o retea de socializare ca isi va lua concediu fara plata pe durata celor 60 de zile de control judiciar dispuse de DNA, considerand ca ar fi incorect sa obtina remuneratie in conditiile in care nu poate presta munca la care s-a angajat. Ea a demisionat ulterior din functie.

Horvath Anna a detinut functia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca din 2012.