Clubul sportiv Universitatea Cluj a fost aniversat în cursul zilei de vineri, 18 octombrie, în cadrul unui eveniment cu totul special, organizat de către Asociaţia "Şepcile Roşii 1919" alături de Scena Urbană.
La 100 de ani de existență ai Universității Cluj, suporterii clubului au organizat un eveniment cu totul special care a avut ca scop celebrarea centenarului echipei, în Parcul Sportiv Universitar "Prof. dr. Iuliu Hațieganu".
Ca scop, evenimentul și-a propus un dialog imaginar între generații, între două mari legende ale Universității: academicienii Iuliu Hațieganu, întemeietorul clubului Universitatea Cluj, sub formă de hologramă, și Ioan Aurel Pop, actualul rector al Universității Babeș-Bolyai.
De asemenea, în cadrul evenimentului, a avut loc o piesă de teatru cu titlul ”Acasă…la Cluj”, referitor la întoarcerea clubului, în 1945, din bejenia de la Sibiu, strâns legată de sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Tot parte din piesa-spectacol a fost o reconstituire specială a unui meci istoric, adică înfruntarea dintre “studenți” și Ferar Cluj. Printre cei care au primit roluri în piesa de teatru se numără Octavian Abrudan, Mihai Onicaș sau Valentin Lemnaru.