coral

Sunt bucuros că am putut ajunge sâmbătă, 17 august, la Festivalul Roman Apulum și la Zilele Comunei Iara. Deși e greu să vă descriu în cuvinte sentimentele și trăirile avute participând la astfel de evenimente, vă las în această postare câteva idei, fotografii și un video cu speranța că, pe viitor, alegeți să mergeți și voi să vă bucurați de astfel de manifestări autentic românești, care sunt din ce în ce mai puține.

coral

La Festivalul Roman Apulum, din Alba, ajuns la cea de-a 11-a ediție, m-am revăzut cu foști prieteni pe care țin să îi felicit și aici pentru activitatea lor. Este vorba despre TERRA DACICA AETERNA, una dintre trupele de reconstituire istorică prezente la festival, care s-a înființat în iunie 2007 la inițiativa unor pasionați de istorie antică.

Unii dintre participanții de astăzi de la acest festival aveau doi sau trei ani când s-a format TERRA DACICA AETERNA.

Am avut plăcerea și bucuria de a participa și colabora alături de ei, în trecut, la reconstituirea unei lupte între daci și romani într-o zi de martie, la Chișinău, cu ocazia sărbătoririi unirii Basarabiei cu Țara.

Am fost și la Zilele Comunei Iara, despre care există atestări din 1769, și îi mulțumesc primarului Popa Ioan Dorin care m-a premiat, înaintea meciului de Old-Boys la care am asistat cu un tricou cu numărul 9 al echipei Minerul Iara.

Îi mulțumesc pentru invitație și lui Bica Iosif Călin, care acum trăiește în zona Verona, din Italia, dar nu și-a uitat plaiurile natale, fiind acum unul dintre sponsorii Minerului Iara și susținător AUR, acesta cultivând în zonă circa 200 de hectare de pământ.

M-a întristat, totuși, faptul că acolo, la Iara, nu se mai extrage minereu de fier deși conform localnicilor există zăcăminte importante și faptul că nu au fost lăsați de ANSVSA să desfășoare expoziția de cai în cadrul acestui eveniment, un alt motiv pentru care venisem la Zilele Comunei Iara.

coral