coral

Într-o lume în care de prea multe ori ne lovim de răutate, există oameni care ne ajută să nu ne pierdem speranța că lumea, de fapt, este una mult mai bună. Acesta este cazul a trei copii din cartierul clujean Mănăștur care și-au amenajat un stand pe Calea Florești, unde oferă trecătorilor însetați câte un pahar cu limonadă răcoritoare! Mai mai mult, pentru cei mai pretențioși, au și siropuri pentru limonadă. 

coral

Fiecare limonadă e gratuită, cer în schimb oamenilor să doneze câțiva bănuți pentru un prieten de-al lor care suferă de cancer. Gestul lor a fost observat de mai mulți trecători, iar povestea a început să circule pe rețelele de socializare.

„Câțiva mici inimoși m-au îmbiat pe stradă, cu limonadă și sirop natural. Gratis. Apoi mi-au spus că vor să ajute un copil din vecini, care suferă de acea boală (cică incurabilă),căreia nici nu vreau să-i pronunț numele. Cunoșteam cazul. Ei sunt convinși că se va vindeca.
Am văzut că într-un borcan mai înalt s-au strâns ceva bănuți, pentru tratamentul micuțului. Am contribuit și eu, i-am lăudat pe bună dreptate și i-am corectat puțin acolo, cu "lemonada", așa cum scriseseră pe etichete (foarte amuzant, de altfel). Vezi, când viața îți dă lămâi, tu poți să faci fapte bune, m-am gândit. Am plecat de lângă ei cu certitudinea că băiețelul acela va fi bine, nu se poate ca lui Dumnezeu să nu-i placă limonada!”, a scris Diana Elena Baidoc pe profilul ei de Facebook. 

 

coral