Sorin Grideanu îi răspunde colegului de coaliție Rareș Bogdan care a criticat timpul lung al traseului pe ruta feroviară Satu Mare – Mangalia. În replică, ministrul Transportului a precizat că „dacă se ocupa Rareș Bogdan puteau să ia și pensie specială”, cu referire la exemplul oferit de liberal în care „doi tineri care s-au căsătorit în tren, au reușit să facă un copil, și cred că îl dau și la școală până ajung la Mangalia”.
„Chiar vreau să fie luat ca și glumă, am spus că puteau să ia și pensie specială daca se ocupa domnul Rares Bogdan”, spune Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor spune că problema este legată de infrastructura feroviară nemodernizată, dar și de lipsa de investiții din ultimii zeci de ani în ce privesc garniturile de tren achiziționate.
Problema de fond e cea legată de infrastructura feroviară și la dumneavoastră în emisiune eu cred că am spus de mai multe ori că faptul că nu s-a investit vreo 30 de ani în infrastructura feroviară (…) De 20 și ceva de ani n-au fost cumpărate trenuri noi în România. Atunci lucrul ăsta n-avea cum să nu se vadă, spune ministrul Transporturilor la Digi 24.
Sorin Grindeanu a ținut să arate că la Ministerul Transportului se află în achiziție 160 de trenuri noi, însă acest efort trebuie susținut și pe partea de investiții în infrastructura feroviară. Ministrul precizează că 2-3 trenuri se află deja în faza de probă.
Avem 160 de trenuri noi în achiziție, în acest moment. Nu e destul să ai trenuri noi dacă circul cu 20 km/h. Cred că două sau trei sunt în teste, fiindcă trebuie să se testeze și o să tot înceapă să vină, dar sunt în achiziție. Așa cum v-am spus, 160 e mult, e puțin, nu știu. Vă spun că de 20,25 de ani chiar nu s-a luat niciun tren nou în România, precizează Grindeanu.