Două incidente au fost semnalate deja la secțiile de vot din municipiul Cluj-Napoca.
Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele unui membru din secția de votare nr. 126 din Cluj-Napoca după ce acesta ar fi votat din greșeală în secție, deși avea domiciliul în Mărișel.
Potrivit reprezentanților BEJ Cluj, președintele secției a fost înlocuit, iar celui care a votat la Cluj-Napoca cu buletin de Mărișel, polițiștii i-au deschis dosar penal. Conform legii, votul la alegerile locale 2020 poate fi exprimat numai la secția unde alegătorul este înscris în lista electorală permanentă ori la cea unde este arondată adresa la care îşi are domiciliul sau unde alegătorul locuiește cu viză de reşedinţă sau flotant.
Un alt incident s-a înregistrat la secția numărul 20 din Cluj-Napoca, unde procesul de vot a fost întrerupt timp de o oră, după ce poliţiştii au venit la faţa locului, chemaţi pentru un caz de fraudă. Un bărbat din Cluj s-a ales cu doar penal după ce a introdus în urnă două buletine de vot cu aceeaşi autoritate, relatează Adevărul.