Peste 150 de fotografii etnografice, care surprind momente importante și detalii din viața comunităților sătești de români, maghiari, romi, ucraineni, secui, ceangăi și sași din România vor fi expuse de săptămâna viitoare la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean.
Imaginile alb-negru şi color sunt realizate de peste 40 de artiști fotografi din țară și străinătate, în cadrul Concursului naţional „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC”, ediţia a XVI-a, derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și Asociația ArtImage. Competiția s-a desfășurat pe două secțiuni principale, fotografie de autor, cu temă liberă etnografică, alb/negru sau color și fotografie cu tema „Instalații țărănești” – mori, vâltori, piue, gatere, horincii etc. Totodată, concursul a cuprins și o secțiune de reproducere după fotografie veche.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 23 octombrie 2019, ora 17:00, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. În cadrul manifestării vor fi acordate premiile celei de-a XVI- a ediţii a concursului și va fi prezentat filmul cu secţiunile tematice digitale „Instalații țărănești” şi „Reproducere după fotografia veche”. În același cadru, va fi lansat albumul „Pledoarie pentru tradiție“, editat de CJCPCT Cluj, autor cercetător dr. Mircea Cîmpeanu, iar Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a instituției, dirijor prof. Ovidiu Barteș, va susține un moment instrumental cu prelucrări din folclorul tradițional.
Invitatul Secțiunii Internaționale din acest an este Gianluca Mantovani – „In memoriam”. Pe simeze vor fi expuse câteva dintre fotografile sale, iar familia artistului va oferi un premiu în cadrul concursului. Gianluca Mantovani (1965-2018), om de afaceri italian și artist fotograf, a fost unul din cei care au făcut o pasiune pentru țăranul român, concentrându-se în ultima perioadă a vieții sale asupra surprinderii spiritului acestuia în fotografia portret. Excelând în fotografia minimalistă în alb și negru, laureat cu medalia de aur de Photographic Society of America, a avut numeroase expoziții în Italia, România, China, SUA, Marea Britanie.
Expoziția rămâne deschisă la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca până în 3 noiembrie 2019.
Expun: Algasovschi Marco-Braşov, Andrei Lucian-Cluj-Napoca, Balázs Ödön-Odorheiu Secuiesc, Balint Zsigmong -Târgu Mureș, Balog Zoltan-Aiud, Barna Maria-Sibiu, Bikfalvi Zsolt-Carei, Both Gyula–Târgu Mureş, Cîmpeanu Mircea-Cluj-Napoca, Crețu Mihaela Crenguța-Iași, Dumitrescu Vlad–Braşov, Flach Jolanta–Zakopane (Polonia), Fülöp Lóránt-Harghita, Görbe György-Miercurea Ciuc, Goșnea Doru – Reșița, Iftinchi Costel-Iași, Ilie Tudorel-Baia Mare, Incze László-Miercurea Ciuc, Ioja Oszkár Norbert-Cluj-Napoca, Isfan Elena-Hunedoara, Isfan Marius Romulus-Hunedoara, Jucan Rodica-Cluj-Napoca, Kucsera Jenö–Târgu Mureş, Kuti Zoltán Hermann-Miercurea Ciuc, Luca Sebastian-Cluj, Matyas Marius Mirel-Zalău, Nagy Botond-Târgu Mureș, Păunică Mădălina-București, Petrila Gheorghe-Oradea, Platon Ana, Pop Ovi D.–Oradea, Popa Alexandru Nicolae-Deva, Rusu Adela Lia-Oradea, Săteanu Felician-Baia Mare, Sârb Vasile-Alba-Iulia, Săvescu Flavian-Caraș-Severin, Scubli Mariana-Sighetu Marmației, Szigeti Vajk István-Miercurea Ciuc, Szilágyi-Palkó Pál-Cluj-Napoca, Tordai Ede–Târgu Mureș, Vincze-Jancsi Szabolcs-Huedin, Voicu Mihail-Iași.
Reamintim în acest context faptul că proiectul clujean de amploare „Fotografia-document etnografic” urmărește promovarea culturii tradiționale prin intermediul fotografiei etnografice. Până acum, proiectul a fost prezentat în peste 20 de orașe din România, dar și în țări precum: Polonia, Serbia, Ungaria, Franța, Italia și Canada.